RORO

Statul se teme că va fi dat în judecată de pacienți! Rechizitoriul Parchetului General: ”39 din 41 de biocide Hexi Pharma au fost ineficiente”!

Published at Monday, 6 March 2017, 20:03

Pentru ca statul să nu se trezească în fața a mii de procese cu pacienții infectați, procurorii susțin că dosarul ”nu deschide calea părților vătămate” să dea spitalele în judecată, dar acest lucru nu îl decid procurorii, ci judecătorii!

”Din probele administrate a rezultat că, în perioada 1 iunie 2010 – 16 mai 2016, inculpata S.C. HEXI PHARMA CO S.R.L. a produs și comercializat către numeroase unități sanitare 41 de produse biocide din grupa principală 1, dintre care 39 de produse, comercializate către 340 de unități sanitare, au fost neconforme sub aspectul concentrației de substanțe active și al eficienței biocide”
- Comunicatul Parchetului General, 6 martie 2017


de Mirela Neag, Răzvan Luțac și Cătălin Tolontan


După 10 luni de cercetări, procurorul Romulus Varga și echipa sa au încheiat și au trimis în camera preliminară dosarul Hexi Pharma.

Comunicat oficial de Parchetul General, cazul devine primul în care statul român, prin Ministerul Public, admite că, ”la aproape toate unitățile sanitare de dimensiuni mari din România”, ”s-a zădărnicit în fapt combaterea bolilor nosocomiale (infectocontagioase)”.

340

de spitale au fost afectate de către dezinfectanții ineficienți ai Hexi Pharma, conform Parchetului 

În urma analizelor făcute la laboratorul Chemila din Cehia, acreditat internațional, și a recunoașterilor persoanelor audiate în dosar, întrebarea care a frământat opinia publică ”Deși diluate, nu cumva au fost produsele Hexi Pharma eficiente?” primește răspuns: 39 din 41 produse Hexi au fost ineficiente!

Este exact ceea ce au declarat, din primul moment al investigației jurnalistice, sursele ziarului din interiorul fabricii Hexi Pharma.

Și este ceea ce, în mod repetat, specialiștii consultați de ziar pe parcursul acestor luni au spus: biocidele falsificate la nivelul concentrației nu pot fi eficiente. Adică nu omoară germenii. (mărturii aici).

Chemat în România de ministrul Vlad Voiculescu, un consultant al Comisiei Europene spune același lucru.

În decembrie 2016, surse din Cehia confirmă pentru Gazetă că analizele Hexi sunt dezastruoase.

Științific, ineficiența unor dezinfectanți falsificați e un lucru de bun-simț.

Dar acest caz a fost atacat vehement în primul rând de mogulii sistemului de sănătate, încât s-a instalat un dubiu.

Astăzi, acest dubiu se risipește nu doar cu probe științifice, ci și cu probe juridice: din păcate pentru viața oamenilor operați sau doar internați în toți acești ani, produsele nu au fost eficiente!

Probele juridice le vor analiza judecătorii, în instanță.

6 ani,

cel puțin, a durat diluarea biocidelor, conform probelor strânse de procurori 

Ce spune Parchetul?

”În rechizitoriul întocmit, procurorii au reținut că produsele S.C. HEXI PHARMA CO S.R.L. au fost, în perioada analizată, necorespunzătoare atât sub aspectul indicației din etichetă (și implicit din avizul Comisiei Naționale pentru Produse Biocide, de plasare pe piață a produsului) referitoare la concentrația de substanță activă, cât și sub aspectul eficienței biocide în conformitate cu standardele în materie”.

Încă ceva devine extrem de interesant de urmărit în acest dosar.

Parchetul arată ce efecte au apărut ca urmare a utilizării în 340 de spitale a unor biocide ineficiente.

”În acest mod, utilizarea în spitale, pe o perioadă îndelungată, a unor produse cu acțiune bactericidă, fungicidă, microbactericidă, virucidă, sporicidă și tuberculocidă îndoielnică a creat premisa proliferării acestor microorganisme. Pe cale de consecință, au fost asigurate condițiile dezvoltării rezistenței antimicrobiene, în contextul consumului exagerat și eronat de antibiotice din România”.

După dezvăluirea cazului Hexi Pharma în aprilie 2016, mulți oameni care au suferit în spitale au încercat să afle dacă s-au folosit produsele companiei incriminate.

Răspunsul spitalelor a fost: ”Da, s-au folosit”.

Procurorii se tem de ce vor face acum pacienții după ce află că, așa cum statul afirmă în rechizitoriu, dezinfectanții falsificați ”au  creat premisa proliferării acestor microorganisme”.

Parchetul afirmă că ”s-a creat o combinație nefastă pentru sistemul sanitar din România”.

”Această combinație de factori a fost nefastă pentru sistemul sanitar din România, în condițiile în care menționarea în oferta comercială a S.C. HEXI PHARMA CO S.R.L a unor concentrații ridicate de substanță activă, adeseori superioare produselor similare ale concurenței, a făcut posibilă preferarea de către factorii de decizie din spitale a achiziționării acestor produse în detrimentul altora”
- Comunicatul Parchetului General, 6 martie 2017

Parchetul General are informații că mulți români pregătesc procese!

Pe de o parte, procurorii acuză Hexi Pharma în numele cetățenilor, spunând că ”a zădărnicit combaterea bolilor nosocomiale” și, pe de altă parte, schițează că statul își ia măsuri de precauție.

”Menționăm că prezenta cauză nu deschide calea participării, în calitate de persoane vătămate sau părți civile, a unor persoane care au contractat infecții asociate asistenței medicale, și care au reușit să obțină confirmarea faptului că în unitatea sanitară în care au primit îngrijiri s-ar fi folosit produse S.C. HEXI PHARMA CO S.R.L”, spune Parchetul.

Procurorii justifică asta prin faptul că ”infecțiile nosocomiale presupun un concurs de măsuri, iar această analiză nu este menită a demonstra o eventuală legătură de cauzalitate între utilizarea produselor S.C. HEXI PHARMA CO S.R.L. și apariția unei anumite infecții într-un spital”.

Numai că nu procurorii, ci judecătorii decid dacă procesele pe care le intentează oamenii sunt sau nu justificate! 

Flori Dinu, directorul general al Hexi Pharma, și Mihail Leva, directorul de producție, sunt cele două persoane acuzate de către procurori.

Cum de s-au putut semna contracte pentru produse falsificate cu 340 de spitale și care sunt conexiunile legate de corupție ale acestei afaceri este responsabilitatea DNA să cerceteze.

Pentru că, în afară de dosarul de la Parchetul General, care este astăzi trimis în instanță, procurorii anticorupție au propria cercetare în cazul Hexi Pharma.

Next episode

Urmarea presiunii publicului și a presei pe Sănătate: Ziarul Financiar scrie că salariile medicilor s-au mărit cu 80% în anul de după Colectiv!