ENEN

Mâine începe procesul: 132 de spitale contra Hexi Pharma

Articol publicat miercuri, 22 noiembrie 2017, 17:11

Dosarul conține analizele venite din străinătate care demonstrează că niciunul dintre dezinfectanții Hexi nu era eficient!

de Mirela Neag, Răzvan Luțac și Cătălin Tolontan

A trecut un an și jumătate de când, într-o după-amiază caldă de Florii, Flori Dinu, directorul general Hexi Pharma, a fost chemată urgent la fabrică de Dan Condrea.

Pe drum, patronul îi cumpără un buchet de flori.

Este ziua ei de nume.

La sediul din Mogoșoaia al firmei de dezinfectanți sanitari ajunge, într-un gând, și Mihail Leva, directorul de producție.

Dinu, Leva și Condrea sunt transfigurați când cel din urmă le arată cum Gazeta a pus mâna pe rețetele secrete de fabricație, obținute chiar din interiorul fabricii.

Acest moment al întâlnirii celor trei șefi a fost fotografiat de ziar.

Rețetele arătau că biocidele livrate de Hexi Pharma în peste 300 de spitale din 40 de județe erau falsificate, cu diluări care le transformau în substanțe ineficiente!

Au urmat o investigație de presă, dezvăluiri despre bani din off-shore-uri, demisia ministrului sănătății, sinuciderea patronului Dan Condrea, complicitatea șefilor sănătății, dintre care unii au susținut o campanie de punere în dubiu a realității că acești dezinfectanți au adus suferință și moarte pacienților.

39 din 39

este numărul de biocide Hexi Pharma ineficiente, testate la Chemila din Cehia

De mâine dimineață, datele din dosar devin publice.

În anul care a trecut, procurorul Romulus Varga, între timp promovat procuror adjunct la Parchetul General, a alcătuit dosarul Hexi Pharma și l-a trimis în instanță.

Mâine, la ora 10:00, Flori Dinu și Mihail Leva, cei doi directori,  se vor prezenta în fața completului CF38 de la Tribunalul București.

În dosarul 7705/3/2017, directorii și firma sunt acuzați de înșelăciune, uz de fals, fals în înscrisuri și participație improprie la zădărnicirea combaterii bolilor

Printre documente sunt sute de pagini de analize, venite de la laboratorul Chemila din Cehia, care arată că ”toate substanțele supuse testelor sunt ineficiente”.

Aceste teste de eficiență, operate de un laborator internațional acreditat, confirmă analizele fizico-chimice, de concentrație a substanței active, făcute la laboratorul Icechim.

132 de spitale, publice și private, s-au constituit părți civile în procesul cu Hexi Pharma. Printre acestea sunt:

În total, 132 de unități din 34 de județe și municipiul București. Doar 7 județe nu au reprezentant: Arad, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Giurgiu, Harghita, Mehedinți, Satu Mare.

Din București, 24 de unități medicale s-au constituit părți civile împotriva Hexi Pharma. Capitala e urmată de Prahova, 11, și de Cluj, 8.

Procurorii au trimis în judecată SC Hexi Pharma CO SRL pentru:

Directorul Flori Dinu a fost trimisă în judecată pentru:

Directorul de producție Mihail Leva a fost trimis în judecată pentru fals în înscrisuri, 33 de acte materiale.

Repartizarea celor 132 de spitale pe județe

Episodul următor

Lovitură după ce dosarul Hexi a devenit public: 5 laboratoare demonstrează că dezinfectanții erau falsificați și ineficienți. Au picat chiar și testele de la laboratorul lui Condrea!