RORO

Parchetul cere pedepse maxime, în dosarul Hexi Pharma. Decizia judecătorilor se va da săptămâna viitoare

Published at Thursday, 17 January 2019, 20:01

Astăzi, la Tribunalul Bucureşti, a avut loc  ultimul termen în cazul Hexi Pharma. Decizia judecătorilor, în cazul inculpaţilor, se va da săptămâna viitoare, însă nu va fi definitivă. 

de Dragoș Tănase

În timp ce avocaţii inculpaţilor vor achitarea, în dosarul dezinfectanţilor diluaţi, procurorii cer dizolvarea HexiPharma şi pedeapsă maximă pentru directorul general al companiei farmaceutice. 

„Din punctul meu de vedere, scopul principal al acestui scandal, al acestui scenariu, a fost eliminarea de pe piață a celui mai important producător de dezinfectanți din România. Iar al doilea scop a fost de a găsi un vinovat pentru situația din sistemul sanitar. Numai că, la 3 ani după izbucnirea scandalului, apar noi probleme, din ce în ce mai grave, și adevăratele probleme ale sistemului sanitar”, a declarat directorul general Hexi Pharma, Flori Dinu, citată de Digi 24

Reprezentanţii Hexi Pharma spun că infecţiile din spitale nu au fost provocate de produsele diluate, vândute de companie. Procurorii, însă, îi acuză că au înşelat peste 300 de spitale, care au fost convinse că au cumpărat produse testate. 

Acuzaţiile Parchetului General: 

Flori Dinu avea cunoştinţă despre cele întâmplate şi fusese informată despre concentraţiile substanţelor active. În 2013, apare prima plângere de la o unitate sanitară că sunt bacterii și, cu toate astea, reprezentanţii Hexi Pharma nu au făcut nimic. 

„În tot dosarul, în cele 700 și ceva de volume există referate, documente întocmite de medici de specialitate care cereau în mod expres produsele Hexi Pharma. Nu știu ce motiv ar fi avut să le ceară dacă aceste produse nu erau eficiente și nu erau conforme”, a mai spus Flori Dinu, directorul general Hexi Pharma. 

Încă de la începutul procesului, procurorii au anunţat că nu au urmărit să demonstreze că produsele diluate au afectat sănătatea pacienţilor. 

„Răspândirea infecţiilor nosocomiale nu ţine doar de produsele Hexi Pharma, nu ţine doar de dezinfectanţi. Sunt foarte mulţi factori care au relevanţă în materia asta şi e greu să desprinzi un anumit flacon de produs şi să-l legi de o anumită infecţie a unui anumit pacient de la o anumită dată”, a precizat Romulus Varga – procuror-şef. 

Scandalul Hexi Pharma a început în luna mai 2016, după ce Gazeta Sporturilor a dezvăluit că această companie vindea către spitale produsele diluate. În cazul actualului director general Hexi Pharma, Flori Dinu, dar şi a unui fost angajat, judecătorii vor da o decizie pe 23 ianuarie. Fostul patron, Dan Condrea, s-a sinucis la scurt timp de la începutul anchetei.

Next episode

Dosarul Hexi Pharma are primul termen la Judecătorie după ce cazul a fost declinat