ENEN

Dosarul Hexi Pharma are primul termen la Judecătorie după ce cazul a fost declinat

Articol publicat joi, 11 ianuarie 2018, 21:01

Judecătoria Sectorului 5 a stabilit, pentru joi, începerea dezbaterilor în dosarul Hexi Pharma, în care șefii companiei farmaceutice au fost trimiși în judecată pentru înșelăciune și falsuri după diluarea unor soluții de igienizare. 

de Cătălin Lupășteanu

Este primul termen de judecată stabilit în dosar de judecător după ce cazul a fost declinat de Tribunalul București, prima instanță care a primit cazul de la procurorii Parchetului instanței supreme. 

Prin decizia de declinare Tribunalul a stabilit, din oficiu, schimbarea încadrării juridice a infracțiunilor din cele prevăzute în vechiul Cod Penal cu infracțiunile similare prevăzute în noul Cod Penal. 

Șefii companiei judecați pentru fals 

În dosar mai sunt judecaţi directorul general al Hexi Pharma, Flori Dinu, pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată (49 de acte materiale) şi participaţie improprie la fapta de zădărnicirea combaterii bolilor, precum şi Mihai Leva, şef de producţie al companiei, pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată (33 acte materiale) şi complicitate la participaţie improprie la infracţiunea de zădărnicirea combaterii bolilor. 

La începutul lunii martie, anul acesta, Flori Dinu, director general al Hexi Pharma, și directorul de producţie Mihai Leva au fost trimiși în judecată. 

Spitalele vor banii înapoi 

Un număr de 132 de unităţi sanitare s-au constituit părţi civile în dosarul Hexi Pharma, în care există şi 137 de părţi vătămate, tot unităţi sanitare, potrivit rechizitoriului prin care firma lui Dan Condrea a fost trimisă în judecată la Tribunalul Bucureşti. 

Dan Condrea, patronul firmei Hexi Pharma a murit la data de 22 mai 2016, la ora 18.47, după ce s-a izbit violent cu mașina de unul dintre copacii de pe marginea drumului ce leagă localitățile ilfovene Buftea și Tamași.
 
Probele adunate de la fața locului de polițiștii de la ”Circulație”, coroborate cu expertiza tehnică a mașinii care s-a făcut praf la impactul deosebit de violent au dus la concluzia că a fost vorba de sinucidere.

Episodul următor

Directorul general Hexi Pharma, 3 ani de închisoare și 2,6 milioane de lei amendă penală pentru firmă. Prima decizie în scandalul dezinfectanților din spitale