132 de spitale publice și private se declară înșelate în procesul Hexi Pharma! Dar nu spitalul SRI!
Articol publicat vineri, 28 aprilie 2017, 06:04
Pe lista celor care s-au constituit parte civilă sunt atât mari unități de stat, cât și rețele private, precum Sanador, Synevo sau Monza!
- Interesant e că lipsește Spitalul SRI, cel care a avut numeroase contracte cu Hexi Pharma!
- Asta în timp ce SRI susține că dădea rapoarte despre suspiciuni de dezinfectanți neconformi ai Hexi Pharma.
- De asemenea, lipsește și Spitalul Militar, cel prin care au ajuns dezinfectanții falsificați la trupele armatei române din Bosnia, Irak și Afganistan.
- Spitalele mai au timp să se constituie parte civilă până la primul termen al judecății de fond.
- Se va ajunge aici în scurt timp, în acest moment dosarul fiind în camera preliminară.
Investigație de Mirela Neag, Răzvan Luțac și Cătălin Tolontan
Un an în linie dreaptă.
La finalul lui aprilie 2016, Gazeta deschidea investigația Hexi Pharma, o poveste de Stephen King sau, după cum scrie într-un moment de uluială sobrul The Frankfurter Allgemeine Zeitung, ”un film în care Orson Welles joacă rolul unui gangster care-și otrăvește compatrioții”.
De la începutul afacerii dezinfectanților falsificați, linia dreaptă a fost cea care a fixat norma.
340
de spitale din România au folosit biocide care n-au omorât germenii, conform procurorilor
Publicul, pacienții și medicii înțeleg imediat: dezinfectanții sunt ineficienți!
- Operațiile chirurgicale s-au complicat.
- Bolnavii au suferit.
- Vindecarea s-a amânat.
- Și oameni au murit.
Toate acestea pentru că cea mai mare firmă de biocide din România a vândut timp de un deceniu substanțe falsificate în spitalele din 40 de județe.
Încă de la primul episod, oamenii pricep cum stau lucrurile.
În opoziție cu evidența, Ministerul Sănătății, spitalele și mafia contractelor promovează dubiul. Vor să rupă linia dreaptă.
Niciun antiseptic nu omora bacteriile!
Dar pe 6 martie 2017, Parchetul General trimite în instanță Dosarul Hexi Pharma.
”Niciunul dintre dezinfectanții Hexi Pharma testați nu era conform, nu era eficient!”, scrie în rechizitoriu.
Procurorii susțin asta pentru că așa indică analizele de la laboratorul acreditat Chemila din Hodonin, Cehia.
39
de produse, ”adică toate cele analizate au fost ineficiente biocid", spune rechizitoriul procurorului Romulus Varga
După aproape un an de manipulări și de mituri străine științei, linia dreaptă apare tuturor drept ceea ce este.
Și, în acest moment, aceleași spitale care negau evidența acum un an, se înghesuie cu sutele pe puntea îngustă a procesului ce stă să înceapă.
Ele cer despăgubiri.
Și se vor mai adăuga spitale.
Ce va găsi DNA?
Până pe 27 aprilie se constituie în parte civilă 132 de unități sanitare, publice și private.
Tabelul integral e la finalul articolului.
În acest moment, dosarul e în camera preliminară și această instanță va decide dacă trimite cauza pe fond. Adică dacă începe efectiv procesul.
Până când începe judecata pe fond au voie spitalele să se constituie părți civile.
Din experiența judiciară, asta mai poate dura câteva săptămâni.
Pe 8 aprilie, magistrații Tribunalului decid menținerea măsurilor preventive: interdicţia iniţierii procedurii de dizolvare sau lichidare a persoanei juridice Hexi Pharma și controlul judiciar dispus faţă de inculpaţii Flori Dinu şi Mihail Leva.
Instanța respinge cererea de modificare a controlului judiciar formulată de Flori Dinu, în sensul înlăturării interdicţiei de a lua legătura cu martorii anume desemnaţi de către organele de urmărire penală.
Cu alte cuvinte, Flori Dinu, fostul director general al Hexi Pharma, dorea să poată discuta cu martorii.
Judecătorii i-au spus ”Nu”.
Parchetul General s-a ocupat de partea de înșelăciune și zădărnicirea combaterii bolilor.
Într-un dosar aflat încă în cercetare, DNA a preluat evaziunea fiscală, spălarea de bani și eventualele acte de corupție.
Sau poate că Hexi Pharma n-a mituit pe nimeni în spitale și au mers doar pe valoarea produselor și pe eficiența lor!
”Combinație de factori nefastă pentru sistemul sanitar din România”
În rechizitoriul Parchetului General, SC Hexi Pharma este acuzată de 340 de infracțiuni de înșelăciune, dintre care 7 având consecințe deosebit de grave, pentru uz de fals (61 de acte materiale) și de participație improprie la infracțiunea de zădărnicirea combaterii bolilor.
Mai sunt inculpați Flori Dinu, director general al Hexi Pharma, acuzată pentru fals în înscrisuri sub semnătură privată( 49 de acte materiale) si pentru participație improprie la infracțiunea de zădărnicirea combaterii bolilor.
Aceleași acuzații îi sunt aduse și directorului de producție Mihai Leva, pentru 33 de acte materiale.
"Probatoriul administrat în cauză a relevat că această combinație de factori a fost nefastă pentru sistemul sanitar din România. (...) Pe cale de consecință, au fost asigurate condițiile dezvoltării rezistenței antimicrobiene, în contextul consumului exagerat și eronat de antibiotice din România"
- Rechizitoriul procesului Hexi Pharma
Lista spitalelor care s-au constituit deja parte civilă.
București (18)
- Institutul de Pneumoftiziologie ”Marius Nasta”
- IFACF ORL ”Dr. Hociotă”
- Spitalul ”Marie Curie”
- Spitalul ”Bagdasar”
- Spitalul ”Alexandru Obregia”
- Spitalul ”Sf. Luca”
- Institutul Național de Neurologie
- Spitalul Clinic Colțea
- Spitalul ”Sf. Pantelimon”
- Institutul ”Iliescu”
- Spitalul de Nefrologie
- Spitalul Floreasca
- Sptalul de Oftalmologie Bucureşti
- Spitalul Clinic Filantropia
- Spitalul de Arși
- Institutul ”Parhon”
- Institutul ”Ana Aslan”
- Spitalul Clinic Filantropia
P.S. Cele două spitale SRI, cel Militar, Municipalul, Malaxa și ”Sf. Maria” nu sunt pe listă;
Județene / Orașe mari (46)
- Spitalul Județean de Urgență Alba Iulia
- Spital Clinic Județean Mureș
- Spital Județean de Urgență Pitești
- Spitalul Județean de Urgență Bacău
- Spitalul de Pneumoftiziologie Bacău
- Spitalul Clinic Municipal Oradea
- Spitalul de Pneumoftiziologie Brașov
- Spitalul Județean de Urgență Focșani
- Spital Județean de Urgență Brăila
- Spitalul Județean de Urgentă Reșița
- Institutul Oncologic Cluj
- Spitalul Clinic Municipal Cluj
- Spitalul Clinic Recuperare Cluj
- Spitalul de Urgență pentru Copii Cluj
- Spitalul Județean de Urgență Cluj
- Spitalul Județean de Urgență Constanța
- Spitalul de Obstetrică Ginecologie Galați
- Spitalul Județean de Urgență Tg. Jiu
- Spitalul Județean de Urgență ”Sf. Gheorghe”
- Spitalul Județean de Urgență Deva
- Institutul Regional de Oncologie Iași
- Spitalul Clinic de Urgență Iași
- Spitalul Clinic pentru Copii Iași
- Spital Județean de Urgență Baia Mare
- Spitalul Clinic Județean Craiova
- Spitalul Clinic Județean Tg. Mureș
- Spitalul Județean de Urgență Slatina
- Spitalul Județean de Urgență P. Neamț
- Spitalul Județean de Urgență Tulcea
- Spital Județean de Urgență Vaslui
- Spitalul Clinic Județean de Urgență Brașov
- Spitalul Județean de Urgență Ploiești
- Spital Județean de Urgență Alexandria
- Spital Clinic Județean de Urgență Timișoara
- Institutul pentru Boli Cardiovasculare Tg. Mureș
- Spitalul Clinic de Obstetrică Ginecologie Iași
- CMDTA Prahova
- Spitalul de Obstetrică Și Ginecologie Ploiești
- Spital General CF Sibiu
- Spitalul Clinic de Pediatrie Sibiu
- Spitalul de Psihiatrie Sibiu
- Spitalul pentru Copii ”Louis Turcanu” Timișoara
- Spitalul Clinic Municipal de Urgență Timișoara
- Spital Clinic de Copii Brașov
- Centrul de Transfuzie Sangvină Focșani
- Spitalul General CF Ploiești
Orașe mici (52)
- Spitalul Municipal Aiud
- Spitalul Pneumoftiziologie Leordeni
- CRRN
- Complexul Multifuncţional Caraiman
- Spitalul Municipal Adjud
- Spitalul Municipal Râmnicu Sărat
- Spitalul Municipal Caransebeş
- Spitalul Orăşenesc Oţelu Roşu
- Spitalul Municipal Olteniţa
- Spitalul Municipal Turda
- Spitalul Municipal Câmpia Turzii
- Spitalul Orăşenesc Huedin
- Spitalul Municipal Mangalia
- Spitalul de Recuperare Cardiovasculară Covasna
- Spitalul Orăşenesc Găieşti
- Spitalul Orăşenesc Pucioasa
- Spitalul Orăşenesc Rovinari
- Spitalul Orăşenesc Bumbești-Jiu
- Spitalul Orăşenesc Tg. Cărbunești
- Spitalul Municipal Urziceni
- Spitalul Municipal Fetești
- Spital Orăşenesc Costești
- Spitalul Orăşenesc Mioveni
- Spitalul Municipal Moineşti
- Spitalul Orăşenesc Buhuşi
- Spitalul Orăşenesc Ștei
- Spitalul Orășenesc Sinaia
- Spitalul Orășenesc Urlați
- Spitalul Orășenesc Vălenii de Munte
- Spitalul Boli Cronice Crasna
- Spitalul Orășenesc Șimleu Silvaniei
- Spitalul Municipal Pașcani
- Spitalul General CF Pașcani
- Spital Orășenesc Buftea
- Spital de Psihiatrie Cavnic
- Spitalul Orășenesc Luduș
- Spital Municipal de Urgență Roman
- Spitalul Orășenesc Tg. Neamț
- Spitalul Municipal Caracal
- Spitalul de Psihiatrie Schitu-Greci
- Spitalul de Boli Pulmonare Breaza
- Spitalul de Ortopedie Azuga
- Spitalul de Pneumoftiziologie Florești
- Spitalul Municipal Câmpina
- Spitalul Municipal Fălticeni
- Spitalul Municipal Vatra Dornei
- Spitalul Orășenesc Gura Humorului
- Spitalul de Psihiatrie Poroschia
- Spital Municipal Huși
- Spital Municipal Drăgășani
- Spitalul Municipal Salonta
- Spital Municipal Făgăraş
Private (6)
- Muntenia Medical
- Monza
- Gral Medical
- Sanador
- Synevo
- Euromedica
Ambulanțe (8)
- SJA Argeș
- SJA Vaslui
- SJA Prahova
- SJA Mureș
- SJA Tg-Jiu
- SJA Iași
- SJA Ialomița
- SJA Olt
Penitenciare (2)
- Spitalul Penitenciar Rahova
- Spitalul Penitenciar Tg. Ocna