Motivarea Tribunalului în cazul consilierului de la Președinție și prieten al lui Secureanu: ”Jurnaliștii și-au respectat deontologia”. Apel către președintele Iohannis și către mișcările civice!
Articol publicat sâmbătă, 17 februarie 2018, 06:02
România a ajuns o țară în care instanțele de judecată apără mai mult dreptul la libera exprimare decât președintele României sau ONG-urile!
UPDATE: Civica Iași a reacționat și ea: "O Românie cu cetățeni-parteneri pentru succes".
UPDATE: Inițiativa României, răspuns lui Cătălin Tolontan: ”Da, poate ai dreptate, democrația moare în tăcerea noastră”.
UPDATE: Citiți aici răspunsul sincer al Funky Citizens! Putem înainta doar pe baza căutării numitorului comun social și acceptând că nimeni, nici o echipă, nu le poate face pe toate. Mulțumim!
”Investigația despre gestionarea banilor publici din sistemul sanitar și activitatea managerială de la Spitalul Malaxa are o bază reală faptică, iar concluziile publicate au fost expuse într-o manieră etică și onestă, raportat la interesul public major al demersului jurnalistic”
-Tribunalul București, procesul Brâncuș vs Neag, Luțac și Tolontan
- Ieșirea publică de joi și ostilitatea președintelui Klaus Iohannis contra ziariștilor prezenți la Palatul Cotroceni încurajează limbajul urii care se propagă pe internet.
- Din diverse motive, a ajuns să fie o aventură să adresezi o întrebare unui oficial al statului român.
- Ministrul Justiției, Tudorel Toader, o ia la fugă la propriu, iar președintele Iohannis vine în fața jurnaliștilor, dar nu răspunde concret la întrebări.
- Și când, în fine, un oficial acceptă regulile democratice, cum a făcut-o, fără reproș, Laura Kovesi la DNA, ești insultat de suporteri că de ce pui întrebări incomode.
- ONG-urile și mișcările civice nu au nimic de spus în fața acestei deteriorări a democrației?
- Căci, în ultima vreme, sunt mai active și mai ferme instanțele în a apăra dreptul la libera exprimare al presei și, implicit, dreptul la informare al publicului.
- Așa arată motivarea Tribunalului București, care a venit acum câteva zile în redacție.
- Judecătorul explică de ce procesul a fost câștigat de echipa de investigație a Gazetei, dată în judecată de consilierul din Palatul Cotroceni, Constantin Brâncuș, amicul lui Florin Secureanu.
- Brâncuș a lucrat la Președinție inclusiv pe domeniul sănătății și sub trei președinți: Iliescu, Băsescu, Iohannis.
- Și, de fapt, din tot ce se întâmplă azi, noi trebuie să alagem ce fel de societate ne dorim.
- Vrem să ne creștem copiii să se teamă de cei mari, de cei puternici sau să îi învățăm să ridice vocea?!
- Dacă dorim ca ei să să-și apere drepturile și să vorbească, atunci cei în funcții, de la președintele Iohannis și până la ultimul funcționar, trebuie să accepte întrebările.
de Mirela Neag, Răzvan Luțac și Cătălin Tolontan
Drepturile nu vin de-a gata.
Aproape fiecare investigație ziaristică e urmată de procese de la cei despre care scriem.
Jurnaliștii Gazetei au fost dați în judecată de fostul consilier prezidențial Constantin Brâncuș, în urma apariției numelui său în investigația jurnalistică despre Florin Secureanu, managerul spitalului ”Malaxa”.
Consilierul prezidențial a pierdut în instanță.
Acum câteva zile, și noi și el am primit motivarea Tribunalului București.
”Oficialii trebuie să accepte critica, și când aceasta ofensează sau șochează”
Amic cu Secureanu, Brâncuș a ocupat funcții la Palatul Cotroceni sub Ion Iliescu, Traian Băsescu și Klaus Iohannis.
Instanța a reținut că e adevărat că, din comentariile oamenilor la articole, reiese că oficialul a suferit un prejudiciu de imagine în urma anchetei, însă ”nu s-a putut reține încălcarea vreunei norme privind deontologia profesiei de jurnalist”.
Echipa de investigație a fost apărată de avocatul Diana Hătneanu.
Judecătorul Stancu Văcăruș arată în motivare că, în calitate de ”ocupant al unei funcții publice în Administrația Prezidențială, reclamantul trebuie să accepte un grad mai mare de toleranță la critică, să accepte concluzii la adresa persoanei sale care, aduse la cunoștința publicului, ofensează, șochează sau deranjează”.
De ce?
”Persoana din funcția publică trebuie să suporte critica în virtutea dreptului publicului de a primi și astfel de idei sau informații, alături de cele favorabile sau considerate inofensive”
- Tribunalul București, procesul Brâncuș vs Neag, Luțac și Tolontan
Și mai spune ceva interesant instanța.
”Chiar dacă prin acțiunile lor pârâții au adus o minimă atingere drepturilor la demnitate și imagine a reclamantului, acest prejudiciu a fost cauzat prin exercitarea dreptului legal la liberă exprimare de către jurnaliști, prejudiciu pentru care nu răspund, în condițiile în care tribunalul nu reține exercitarea abuzivă a acestui drept”.
Consilierul prezidențial are posibilitate de apel.
N-a fost mereu așa.
Căci drepturile nu vin de-a gata.
Investigația despre dopajul de partid și de stat
Era februarie 1994.
Lucram la Gazeta Sporturilor.
Scrisesem, împreună cu Luminița Paul, o investigație despre doping.
Deși comunismul dispăruse, sportul românesc mințea sistematic în statisticile cazurilor de dopaj.
Din voință statală, centralizat, România subraporta probele testelor pozitive.
Beneficiul erau performanțe manipulate, prețul era sănătatea sportivilor.
”Nu e patriotic”
La un moment dat, șeful de secție de la ziar se întoarce cu investigația.
Foile bătute la mașină erau înnegrite de tăieturi.
Nu corecturile și finisările normale în orice redacție, ci hașuri apăsate, croite cu un HB de pe vremuri, gros ca un creion chimic.
”Cine le-a făcut?”.
Ni s-a indicat, din cap, respectuos, un birou de mai jos.
Gazeta Sporturilor de atunci avea sediul pe strada Vasile Conta, iar dedesubt era fostul CNEFS, proaspătul Minister al Tineretului și Sportului din la fel de proaspăta democrație românească.
Oficialul din minister era un cunoscut om de sport, dar căruia normal că nu-i convenea ancheta de presă.
”Nu e patriotic”, ne-a transmis șeful din MTS.
Ne-a fost sugerată o variantă edulcorată a anchetei ”care va intra”.
Am demisionat, împreună cu Luminița.
Nu aveam alt loc de muncă, dar am refuzat să rămânem în condițiile în care oricine din afara redacției își permitea să intervenă într-o investigație de presă.
Greu, în timp, însă cu multă răbdare
Seria de articole despre ”dopajul de partid și de stat” a apărut când am ajuns, direct de pe stradă, în echipa lui Ovidiu Ioanițoaia.
Iar felul în care au evoluat de atunci anchetele de presă, nu doar ale noastre, ci ale tuturor ziariștilor, s-a suprapus peste felul în care a evoluat România.
Ca un turnesol al libertății fiecărui cetățean.
- Patru ani mai târziu, în cercetare de la ”Piatra Arsă”, cheltuieli publice aberante la baza sportivă de pe platoul Bucegilor, nu doar că nu s-a mai băgat nimeni peste noi, dar s-a și sesizat Curtea de Conturi, care a calculat prejudiciile.
Dosarul ”Piatra Arsă” s-a încheiat însă acolo.
Pentru că procuratura și tribunalele erau încă departe.
Era nevoie de multă răbdare. A noastră, presa, a societății, a instituțiilor. Și, în primul rând, a cetățenilor.
Pentru că drepturile nu pică din cer.
Apar numele mari
Mai apoi, la jumătatea anilor 2000, în Dosarele Loteria – George Copos și Dosarul Transferurilor, DNA-ul condus de Daniel Morar a preluat cazurile.
În foarte mulți ani, justiția a descâlcit cazurile și le-a pedepsit.
Drepturile cetățenești se câștigă greu.
Apoi, după venirea Laurei Kovesi, au fost și mai multe situații semnalate de presă și finalizate în tribunale.
Nu doar DNA, ci și alte Parchete s-au folosit de informațiile procurate cu greu de ziariști.
În tot acest timp, reporterii au scris pentru public și au încurajat vremea instituțiilor, nu a persoanelor salvatoare.
Au scris pentru reguli, nu pentru abuzuri în numele unui Bine Superior.
Unde ne găsim acum?
”Avem nevoie de o perspectivă obiectivă”
Zilele trecute, ne-au sunat la redacție cei de la Funky Citizens.
Funky sunt, alături de alte ONG-uri sau mișcări civice neorganizate, unii dintre promotorii mișcării #rezist.
Mai corect spus, ei susțin ideatic mișcarea civică accentuată din ultimul an.
Voiau să luăm un loc în board-ul lor.
Răspunsul?
”E imposibil să ne alăturăm vouă sau oricui. Pentru că noi, ca jurnaliști, trebuie să putem relata liber și echidistant”.
Au înțeles pe loc.
”Păi, atunci, criticați-ne!”, au spus, serioși, cei de la Funky Citizens, completând: ”Căci avem nevoie de o perspectivă obiectivă”.
”Pe critică puteți miza!”.
Acum e momentul.
Ați văzut conferința de presă de la ”Cotroceni”?
Vouă, celor de la:
- Funky Citizens.
- Corupția Ucide.
- ”Vă vedem”.
- Expert Forum.
- Civica Iași.
- Inițiativa România.
Dar și alte multor ONG-uri, mai ales cele proaspete și vocale vă place ce se întâmplă cu dreptul la libera exprimare?
Ați văzut conferința de presă de joi seara de la Palatul Cotroceni?
Nu suntem prieteni cu Sorina Matei de la B1 TV.
Deloc.
Povestea nespusă a unui procuror plecat din DNA
Prin 2014, când procurorul Mariana Alexandru, care se ocupa de cazul Gala Bute, a fost forțată să iasă din dosar și din DNA, ni s-a părut că Sorina Matei a vehiculat punctul de vedere oficial și subteran al instituției.
Noi am scris că nu știm de ce a plecat Mariana Alexandru, brusc, la pensie.
Și nu știm nici acum.
În articolul său, ni s-a părut că Sorina Matei a insinuat că procurorul Alexandru făcea jocurile Elenei Udrea și că noi eram parte.
Ni s-a părut, sincer, o nebunie.
Prieteni cu Udrea, hai, las-o baltă!
Când Klaus Iohannis cere să se debaraseze microfonul de ziariști
Dar, independent de Sorina Matei, ce a făcut Klaus Iohannis la conferința de presă e proba unui comportament neprezidențiabil.
Și primejdios ca model în aceste timpuri polarizate.
A ajuns România o țară în care să-ți fie frică să pui o întrebare unui oficial dacă el crede că e ”de partea binelui”?!
Conferința de presă de la ”Cotroceni” a fost de nesuportat.
Klaus Iohannis n-a răspuns la întrebări și s-a enervat când jurnaliștii au vrut să-i mai adreseze câte o întrebare.
Președintele Klaus Iohannis a făcut, către angajata Cotroceniului, un gest care a trădat iritare și dispreț pentru ziariști, ”doamna subsecretar de stat să se asigure…”, femeia intrase în fibrilație că-i ceruse șeful statului să debaraseze microfonul de ziaristă!
Să debaraseze masa de sticlele goale, acesta e expresia ce descrie scena.
Totul sub pretextul că alții doreau să pună întrebări și Sorina Matei își epuizase rația.
Solidari, nu pentru ei, ci pentru public, reporterii au pus fix aceeași întrebare!
De fapt, ce făcuseră mesagerii știrii?
Insistau să primească un răspuns la o întrebare, cea cu definiția penalilor, la care președintele refuza să răspundă.
Cum și-a furat-o Cătălin Teniță
Alt episod.
Cătălin Teniță, și el una dintre vocile #rezist, a postat pe fb un comentariu în care a scris că e normal, ca ziarist, să-i pui șefei DNA întrebări incomode.
Atât i-a trebuit!
I s-a vărsat cafeaua în poală de dimineață.
Asta în condițiile în care, spre deosebire de Klaus Iohannis, Laura Kovesi a acceptat întâlnirea democratică și tensionată cu presa.
Tensionată spre beneficiul cetățenilor!
De câteva zile o nație întreagă se miră, vai, ce frumos a fost la DNA, am înțeles ce s-a vorbit. Pentru că așa funcționează democrația, cu instrumente utile și validate în sute de ani. Așa ar fi peste tot, dacă autoritățile ar răspunde la întrebări în conferințe de presă.
Dar iată că, deși a ieșit bine, șefa DNA e protejată de mujahedinii ideologici, fără ca ea să ceară așa ceva și fără să fie nevoie.
Vouă, celor din Corupția Ucide, Platforma România 100 a lui Cioloș & Voiculescu, Funky Citizens și celelalte mișcări și ONG-uri, chiar vă place ce se întâmplă?
Hate speech cu sprijin de la Cotroceni
Circulă pe Facebook amenințări și insulte la adresa ziariștilor sub forma ”cartoanelor” de Facebook.
Inspirate de ostilitatea suprarealistă a președintelui Iohannis, mesajele hate speech merg din rău în mai rău.
N-aveți nimic de spus, voi, societatea civilă?
Sau poate că vă e teamă de reacțiile de pe Facebook, de popularitatea lui Klaus Iohannis, de faptul că o să vi se reproșeze că v-ați dat cu penalii?
Fuga ministrului Tudorel Toader
ONG-urile tradiționale, în principal CJI, Active Watch sau Freedom House, luptă de 25 de ani pentru libertatea presei.
Nu e momentul ca și cele mai noi sau mai vechi să constate această tendință nedemocratică din instituții și din societate?
Să se ridice și să grăiască dacă văd ceva anormal. Dacă așa consideră. Sau poate e normal ca un ministru al Justiției să o tulească în loc să răspundă la întrebări.
Pentru că știți care e riscul?
Noi, ziariștii care o luam ușor pe scări acum 24 de ani când vedeam creionul chimic, știm cum se rezistă la presiuni.
Dacă vin presiuni de la oficiali, de la corporații, de la patroni sau de la public, treaba noastră e să ne facem meseria.
Am făcut-o, o vom face în continuare.
Și când ne vor lua pe scut din profesia asta, o să mai ridicăm un deget impertinent ca să punem întrebări.
Dar pentru cei mai tineri e un climat greu de înțeles.
Vrem să ne învățăm copiii să tacă sau să-și apere drepturile?
Gândiți-vă un pic. Ce pot înțelege copiii, tinerii, fie că sunt cetățeni sau ziariști?
Nu mai e voie într-o societate liberală să pui întrebări celor aleși sau numiți în funcții ca să servească cetățeanul?
Președintele Iohannis debarasează microfonul, ministrul justiției, Tudorel Toader, fuge la propriu, iar când ajungi să pui o întrebare la DNA afli că ”nu e o întrebare patriotică”.
Fuga de răspunsuri înseamnă o devalorizare a instituțiilor democratice.
- Chiar vrem să ne creștem copiii învățându-i să tacă, să înghită sau să-și apere drepturile și să-i chestioneze pe cei mari?
- Poate că această observație rezumă, de fapt articolul: să le arătăm fetelor și băieților noștri să nu stea tăcuți când trebuie să fie auziți, să nu accepte situațiile în care se simt rău doar pentru că sunt mici și n-au voie să ridice vocea.
Glumele și paltonul
Un uriaș creion chimic trece peste drepturile noastre zi de zi.
Și nu e vorba doar de atitudinea autorităților celor mai înalte, precum președintele Iohannis.
Ci de faptul că, inspirați din disprețul oficialilor, simpatizanții diverselor personaje publice sau politice cred că au dreptul să decidă ce întreabă și ce publică presa.
Cu tot respectul, nu!
Dacă te uiți pe Facebook și ești slab de înger, nici nu mai știi că ai dreptul să pui întrebări incomode.
Presa e imperfectă și deseori partizană, dar dreptul la chestionarea Puterii e imprescriptibil.
Ce facem, reinventăm instituțiile și rolurile sociale și o luăm de la capăt cu ”democrația originală” a lui Ion Iliescu?
Iliescu, un președinte de țară care, apropo, venea la balurile ”Academiei Cațavencu” ca să onoreze premiile în care era luat peste picior.
Nu comparăm personajele, rolurile istorice și perioadele, dar e foarte greu să ți-l imaginezi pe Klaus Iohannis acceptând cu detașare o zecime din ironiile ”cațavencilor” sau ale Times New Roman, dacă ar fi făcute în augusta lui prezență.
Ofensat, președintele ar acoperi glumele cu paltonul.
Răspunsul Inițiativa România, aici!
EN
