ULTIMA ORĂ Primele condamnări în Dosarul Secureanu: 7 inculpați au primit, în total, peste 15 ani de închisoare!

Articol publicat miercuri, 28 februarie 2018, 19:02

Dosarul Secureanu, pornit în urma dezvăluirilor din investigația Gazetei Sporturilor, a ajuns la prima soluție, condamnarea cu suspendare a 7 angajați ai spitalului Malaxa și administratori de firmă, cei care și-au recunoscut faptele în fața procurorilor și judecătorilor.

de Răzvan Luțac


Dintre aceștia nu face parte Florin Secureanu. Fostul manager, alături de inculpații Mihai Mesner, Cristian Ioniță și Gabriel Deaconu vor fi judecați într-un dosar disjuns, nu pe procedură simplificată, așa cum s-a întâmplat în cazul celor 7.

Decizia Tribunalului București este în primă instanță și poate fi atacată cu apel. 

Iată pedepsele, care pot fi consultate pe larg aici: 

Margareta Preda - 3 ani de închisoare cu suspendare
Ștefan Lucian Nicolae - 2 ani și 10 luni de închisoare cu suspendare
Traian Nica - 2 ani și 9 luni de închisoare cu suspendare
Paul Stoica - 2 ani și 6 luni de închisoare cu suspendare
Eugen Răsoiu - 2 ani de închisoare cu suspendare
Simona Trandafir - un an și patru luni de închisoare cu suspendare
Eugenia Dumitru - un an de închisoare cu suspendare

Cine sunt cele 7 persoane condamnate

Paul Stoica - fostul director administrativ al Spitalului Malaxa, ofițer de securitate în sectorul 2 al Bucureștiului, omul care l-a angajat, în 1985, ca masor pe tânărul Secureanu la "Complexul de Sănătate Socului"
Margareta Preda - fostul director financiar-contabil al Spitalului Malaxa
Traian Nica - IT manager la Spitalul Malaxa
Ștefan-Lucian Nicolae - fostul tehnician administrativ al Spitalului Malaxa
Eugenia Dumitru - administrator la Forever Danisim, care furniza alimente tot pentru manager și familia lui, dar pe banii spitalului
Eugen Răsoiu - administrator Borealy Gifts, firmă de la care Secureanu lua cadouri pentru sine și apropiații săi, cum ar fi bijuterii ca "Inelul lui Suleyman"
Simona Trandafir - administrator Yarouse Jewellery, pentru contractele prin care îi livra bijuterii și le curăța sub contracte privind ”curățarea instrumentarului ginecologic”.

CINE SUNT CEI 4 AL CĂROR DOSAR A FOST DISJUNS

Florin Secureanu - fostul manager al Spitalului Malaxa
Mihai Mesner - administratorul firmei Noventis, la care, conform procurorilor și surselor GSP din spital, se întorceau sume de bani din cei scoși din "Malaxa" de Secureanu. Este cel care a plătit, prin firma sa, 470 de excursii cuplului Secureanu-Eugenia Chiriac, alintată "Vrăbi", iubita managerului
Cristian Ioniță - administratorul firmelor Cristal Finish, Crisfarm, Irish Europe, apropiat de Secureanu și Mihai Mesner, care, conform procurorilor, "a facturat în mod fictiv bunuri și servicii" și a vândut la suprapreț obiecte de bucătărie
Gabriel Diaconu - angajat firmă

TRIBUNALUL: SĂ PLĂTEASCĂ 635.000 DE EURO

Mai mult, în decizia Tribunalului se stipulează că grupul celor 7 are de plătit, în total, 635.000 de euro!

Mai exact:

"Obligă în solidar inculpaţii Preda Margareta, Nica Traian Alexandru, Nicolae Ștefan Lucian și Stoica Paul să plătească părţii civile Spitalul Clinic Nicolae Malaxa suma de 1.944.537,45 lei"

"Obligă în solidar inculpatele Preda Margareta și Trandafir Simona să plătească părţii civile Spitalul Clinic Nicolae Malaxa suma de 39.500 lei"

Obligă pe inculpatul Răsoiu Eugen să plătească părţii civile Spitalul Clinic Nicolae Malaxa suma de 545.150 lei"

"Obligă pe inculpata Dumitru Eugenia să plătească părţii civile Spitalul Clinic Nicolae Malaxa suma de 433.002,50 lei"

Episodul urmator

După ce presa a dezvăluit cazul Secureanu, oamenii din Curtea de Conturi au venit și au plătit ce au luat gratis din spital!