Blaga și Gorghiu i-au inaugurat căminul privat de bătrîni, Oprescu și Onțanu l-au alimentat cu bani de la primării! În acest timp, Secureanu amenaja bucătăria spitalului cu o firmă de jocuri de noroc - La mulți ani, România!

Articol publicat joi, 1 decembrie 2016, 06:12

Cum a devenit Colectiv ocazia de a sifona banii injectați în sistemul sanitar.


Investigație de Mirela Neag, Răzvan Luțac și Cătălin Tolontan

Pe 3 martie 2016, la Rîmnicu Vîlcea, Florin Secureanu inaugurează un cămin de bătrîni.

Cei care controlează instituția sînt el, persoană fizică, prin asociere cu o fundație a lui, Fundația Mare Priorat Român Autonom.

Fundația se revendică din Ordinul Cavalerilor de la Malta și are sediul pe strada Grădiștea Floreștilor, București, taman adresa casei pe care și-o construiește managerul de la Malaxa.

Combinația prin care Secureanu obține bani din parteneriatul cu Primăria Vîlcea, folosind numele Cavalerilor de la Malta, îi scoate din minți pe cei din Ordin!

Ei dau imediat un comunicat: ”Dl. Adrian Secureanu folosește numele, emblema şi reputaţia Ordinului Suveran de Malta în mod abuziv şi ilegal, cu scopuri exclusiv pecuniare şi personale, ducând în eroare potenţiali donatori sau finanţatori”.

Gorghiu: ”A fost singura mea interacțiune cu acest Secureanu”

Spre bucuria gazdelor, la ceremonie participă Alina Gorghiu și Vasile Blaga, aflați în campanie la Vîlcea pentru alegerile locale.

Vine și viceprimarul din Râmnicu-Vâlcea, prieteni ai lui Secureanu și alte oficialități locale. Printre ei, în imagini se vede și ”Vrăbi”, silfidă pierdută într-o rochie mov între atîtea țoale severe.

”Am primit o invitație prin PNL să mergem la inaugurare. A fost singura mea interacțiune cu acest Secureanu, în fața a zeci de oameni”, a spus ieri Alina Gorghiu, pentru Gazetă.

Și insistă: ”Voi da imediat în judecată pe oricine spune că am altă legătură cu acest om”.

”Noi îi știm geanta de bani”

Întrebat de un apropiat cum a reușit să-i aducă pe cei doi politicieni, Florin Secureanu zîmbește.

Relația sa cu puternicii zilei a fost mereu una excelentă.

A avut legături în PSD, PNL sau PC.

”Noi am văzut cu ochii noștri, în Malaxa, celebra lui geantă cu bani. Din care plătea”, spun surse din spital.

”Geanta de bani” era un obiect-cult printre angajații din spital care aveau acces în cabinetul șefului. ”Nu lăsa pe nimeni să o atingă”. 

”Oameni de încredere ai unor primari apăreau și plecau din biroul lui Secureanu cu o cărămidă de bani”
- Angajat al spitalului

Spitalul plătește cash curentul pentru fundația lui

Căminul din Vîlcea al lui Secureanu se închide imediat după inaugurare.

El nu funcționează nici măcar o zi.

O farsă, ca atîtea altele.

În iulie 2016, managerul aruncă în lehamite ”fetelor de la conta” factura fiscală nr GDM2016 1758, emisă de către GDM Logistic SRL pentru căminul său de bătrîni din Vîlcea.

Aceasta e hîrtia pe care a dus-o la contabilitate și s-a plătit cash deși spitalul nu are nici o treabă cu factura!

Factura reprezintă contravaloarea energiei electrice consumate la Vâlcea.

Suma e infimă: 802 lei.

-Ce ați făcut?

-Știam ce trebuie să facem. S-a plătit cash, direct la bancă.

-Adică a plătit Spitalul Malaxa pentru curentul consumat de Fundația lui Secureanu la centrul de bătrîni nefolosit de la Vîlcea?

-Da. Și nu a fost singura oară!

Fondurile cresc imediat după ”Colectiv”

Potrivit mărturiilor din spital, la fel se întîmplă și cu materialele de construcții și cu multe alte costuri, mult mai mari, ale căminului.

Ele sînt suportate de către spital!

La cîte aranjamente se fac la Malaxa, nu mai contează cîteva zeci de mii de lei.

Mai ales că fondurile spitalului cresc.

De ce cresc? Pentru că mor 64 de oameni la Colectiv.

Cînd ajung la acest punct al poveștii, martorii simt gravitația și privirile lor coboară de rușine.

”Am contribuit și noi la moartea acelor tineri de la Colectiv, acesta e adevărul!”.

Cum?

”Acceptîndu-l pe manager!”.

Genul acesta de replici l-a enervat zilele trecute pe unul dintre procurorii DNA care au fost deja la ”Malaxa”. Cînd una dintre angajatele de la achiziții i-a spus că ”nu aveam ce face, domnule procuror!”, magistratul a luat-o mai tare.

Femeia a scos telefonul și a dat unei înregistrări care n-a fost în posesia ziarului. ”Pe ea se auzea în clar cum Secureanu îi cerea să inventeze un contract ca să poată plăti el o factură!”.

La repezeală, a amenajat bucătăria cu o firmă de pariuri a unui prieten

Să revenim la cinismul de după incendiul din Colectiv.

”Toate cheltuielile aberante au crescut mult după ce oamenii au ieșit în stradă!”, explică angajații Malaxa.

Arată un teanc de facturi. Nu cîteva, un teanc!

39

de milioane de lei a devenit bugetul după Colectiv

30

 de milioane de lei pe an era bugetul Malaxa înainte de Colectiv

”Vreți să spuneți că banii pompați în spitale după Colectiv au alimentat corupția?”.

”Da! La noi, la Malaxa, în mod sigur. Și în alte spitale. La noi a fost însă bătaie de joc”.

E decembrie 2015 și Florin Secuianu și amicii lui se grăbesc, nu mai e timp să cheltuiască tot! Apar firme noi, nu mai contează ce scrie în obiectul lor de activitate, li se atribuie contracte.

Pe acest fond, n-a fost nici o problemă ca Florin Secureanu să amenajeze bucătăria spitalului cu firma Mastergamer Interactiv SRL!

Mastergamer este o firmă ”de activități de jocuri de noroc și pariuri”, potrivit propriei prezentări.

Pe baza facturii 17 din 23 decembrie 2015, Malaxa scoate din buzunar 45.900 de lei pentru ”rasteluri de depozitare”.

Factura în urma căreia spitalul a plătit 45.900 de lei unei firme de pariuri

10.000

de euro a plătit Spitalul Malaxa pentru rastelurile din bucătărie, pe care le-a realizat Mastergamer, o firmă de jocuri de noroc și pariuri!

Ziua de pradă: 23 decembrie 2015

Asta se întîmplă în 23 decembrie 2015, ziua în care spitalul primește zeci de facturi uriașe.

E final de an.

”Cînd au aflat că va crește bugetul, au început să cheltuiască fără limită. Fără SEAP! Primul sosit, primul servit! În 23 decembrie 2015 s-au semnat zeci de facturi uriașe pentru dotarea bucătăriei. S-a cumpărat marmită de 10.000 de euro, două tigăi basculante de 10.000 de euro și două cuptoare de 35.000 de euro”.

”De la bucătărie se fura atît de mult că noi aveam o vorbă: Când se face țuica la țară, lipsește zahărul din gestiune!”- Proverb din spitalul Malaxa

Un set de companii purtau nume diferite, dar erau toate ale lui Cristian Ioniță, amic al managerului.

10.000

 de euro au costat două hote de bucătărie!

”Aceste obiecte s-au predat spitalului, dar la niște prețuri uluitoare. Iar multe nu funcționează nici acum”, descrie o sursă.

O mașină de ambalat vacuum a fost decontată pentru 5.000 de euro.

Ursul polar și Grifonul

Cît despre celălalt cîștigător al lui 23 decembrie 2015, patronul firmei de jocuri de noroc Ionuț Tănase, prieten cu managerul, el deține și firma La Ursul Polar.

Sediul firmei de pariuri Mastergamer și al firmei ”La Ursul Polar”. Sîntem în romanele lui Charles Dickens!

Ursul Polar a facturat, în aceeași zi, dulapuri refrigeratoare în valoare de 35.000 de euro.

Și unde încape ursul polar încap și animale mitologice: grifonul.

Leul cu aripi, Griffon Management este firma ”nepoțicii” Mirela Toma, cea căreia ”unchiul” Florin Secureanu i-a plătit din banii spitalului operația de slăbire.

În tradiția basmului de la Malaxa, Griffon face consultanță în valoare totală de 130.000!

Consultanță?!

Da, Mirela Toma alcătuiește ”chestionare de evaluare a satisfacției pacientului”, pe care apoi le citește managerul, adică ”unchiul”.

Leul cu aripi aterizează la UMF

Stați că nu s-a terminat!

Griffon are contracte nu doar cu Malaxa, ci și cu Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila.

30.000

de euro a costat ”consultanța de management” prestată de nepoata Mirela Toma pentru spital!


UMF e instituția aceea severă care amenință în ultimele luni că se surpă sănătatea din România dacă se schimbă lucrurile fără ștampila ei.

Wigler, omul lui Oprescu, în CA la Malaxa

Tot acest bestiar cu urși, grifoni și firme de jocuri de noroc nu se putea derula fără protecție.

”Sorin Oprescu a fost principalul susținător al managerului Secureanu. Omul de taină al lui Oprescu, Solomon Wigler, a fost plantat în Consiliul de Administrație de la Malaxa”, spune un angajat al spitalului.

Tot sursa identifică trei firme apropiate duetului Oprescu – Wigler pe lista furnizorilor spitalului: Alex General Business, Alsa Imed SRL și Farmvil Media SRL.

O mică parte a furnizorilor spitalului și, printre ei, trei dintre firmele apropiate lui Sorin Oprescu

Intersecțiile companiilor și ale pilelor sînt, realmente, în fiecare cameră și în fiecare cont ale acestui spital.

Faptele arată că, la Malaxa, abuzul nu este o întîmplare, ci o regulă.

După cum, la scara României, Malaxa nu indică un accident, ci dezvăluie un algoritm.

Precum celebrul și secretul algoritm al Facebook.

Algoritmul promovării proștilor!

Pe profilul de fb al fiecăruia dintre noi apar mai degrabă fotografii și nu texte, sînt încurajate un anumit gen de imagini, și nu altele, pentru că în spate e un algoritm care își dorește să vedem ceva.

Nu e vorba despre teoria conspirației.

Așa cum Google și Facebook au propriul algoritm intern de sortare a informațiilor, la fel România și-a alcătuit, din incompetență, prostie și corupție, un algoritm de promovare a oamenilor.

Florin Secureanu este ales și păstrat vreme de 9 ani de către algoritm și nu de vreun primar sau altul, de un politician trecător.

Ce se întîmplă cînd asemenea oameni ne conduc?

Băiatul de casă plecat în Anglia: ”Și pe mine mă bătea”

Convorbire telefonică în Anglia cu Marius Ghica, 33 de ani, fost băiat în casa lui Florin Secureanu în 2010-2012.

”Secureanu se enerva foarte rău, urla, țipa, pe mine mă lovea. Apoi venea, își cerea scuze, era prietenos, dar a doua zi o lua de la capăt”, povestește Marius.

Orfan și crescut la o casă de copii din Dîmbovița, Marius Ghica muncește de cînd se știe.

El a ajuns om bun la toate pe lîngă managerul de la Malaxa. Și, spun apropiații lui Secureanu, Marius era folosit ca paravan.

”Mă folosea ca să semnez tot felul de lucruri, nu știu exact ce. Îmi păstra buletinul la el. De fapt, buletinul meu a rămas la Secureanu cînd am venit la muncă aici, în Anglia”.

De ce ai plecat?

”Pentru că i-am furat bani din casă. Sincer, recunosc, asta am făcut! Erau acolo atît de mulți bani, tot timpul bani, că i-am luat. M-a prins, m-a dat pe mîna poliției”.

Și?

”Cînd poliția l-a întrebat dacă are vreo dovadă că erau banii lui, n-a putut să probeze și mi-au dat drumul”.

10 pile și oameni care îl slujesc sînt angajați fictiv la spital!

Pe lista oamenilor angajați la ordinul lui Florin Secureanu, fără ca ei să lucreze de fapt la Malaxa, figurează 10 persoane!

Manda Florian, șoferul copiilor, figurează drept curier.

Menajera e, teoretic, îngrijitoare la ATI. ”Marți, după ce Secureanu a dispărut, femeia, care e extrem de muncitoare, nu s-a mai dus acasă la el ca să deretice. Și-a luat inima în dinți și a intrat pentru prima oară în secția ATI. Medicii au primit-o”.

Imaginile unui film trist, cu oameni care decad deși n-au fost sus niciodată.

Mătușa și unchiul lui ”Vrăbi” sînt și ei angajați formal drept ”brancardieri” la Malaxa!

Toți acești oameni sînt plătiți din bugetul public, dar lucrau pentru nevoile private ale lui Secureanu.

Piticul. Noi, piticii

Mai e și Marius Giurgea, omul scund, dar bun la toate, ”piticul Pokemon”, cum îl strigă, răutăcioși, angajații. Doar pe la spate îl luau peste picior, cum merge el așa, pitic și legănat. Că nimeni n-avea curaj să se ia de el cînd îl trimitea stăpînul să patruleze prin birouri cu statura lui de copil!

”Piticul Poke” aduna plicurile de bani pentru manager.

”Săracu' de el, ce bătaie își lua și ăsta de la șefu’!”.

”Piticul Poke” există pentru că Florin Secureanu e un rege care are nevoie la curtea sa de pitici.

Asta se întîmplă cînd funcționează algoritmul.

Nu ”Poke”, o siluetă vulnerabilă căutîndu-și dezorientată stăpînul, e piticul, ci noi.

Când acceptăm algoritmul, toți devenim mai răi, mai lași, mai proști și mai mici, atît de mici încît abia ne ridicăm pe vîrfuri să suflăm în tort: ”La Mulți Ani, România!”.

Episodul urmator

Casa lui Secureanu făcută cu banii spitalului este pustie. ”Deconta pînă și facturile de la Leroy-Merlin și Bricostore!” - Unde a dispărut?