Cazul lui Florin Secureanu, managerul înconjurat de cinci ofițeri activi ai SRI, arată falimentul modului cazon care vrea să controleze economia și, de fapt, generează Mafie.
UPDATE: La finalul articolului găsiți reacția din 23 decembrie a lui Constantin Brâncuș la articol. Din păcate, ea începe cu un neadevăr. Nu doar că l-am căutat pe fostul consilier prezidențial înainte de a scrie, dar ne-a și transmis că se va gîndi dacă și cînd vorbește. E dreptul lui, după cum e datoria noastră să publicăm ceea ce avem.
Investigație de Mirela Neag, Răzvan Luțac și Cătălin Tolontan
”Te-ai amestecat în tot felul de prostii! Cei de la Primărie au sesizat că vrei să faci o dublă decontare a lucrărilor! Gata, te scot din cloaca asta de la Malaxa!”, îi aruncă bărbatul.
Florin Secureanu tace.
Privirea îi strălucește, dar îndură.
Ce putere are bărbatul acesta, de vreme ce-l poate muta pe manager ca pe o mobilă?!
Deși cu 10 ani mai tînăr, tipul îl cunoaște de multă vreme pe Secureanu și nu negociază ascendentul strivitor asupra lui.
Omul se numește Costică Brâncuș, expert și consilier prezidențial sub Ion Iliescu, Traian Băsescu și Klaus Iohannis.
Relația celor doi bărbați aflați față în față e veche.
Brâncuș este prietenul care i-o prezintă lui Florin Secureanu pe Laura Turcu, fosta soție, poarta sa de intrare în altă lume.
Nicolae Turcu, tatăl Laurei, face parte de 22 de ani din conducerea Consiliului Legislativ - preşedinte al Secţiei de Drept Privat.
E un Nemuritor al sistemului.
”Fără Turcu, Secureanu n-ar fi ajuns niciodată manager la Malaxa acum 9 ani”, spune un alt amic din spital.
Sîntem însă în 2016.
Secureanu s-a scuturat de socru, iar acum, la nivelul lui, nu mai suportă dădăceala de peste un deceniu a amicului Brâncuș.
Cei de la ASSMB din Primărie observă niște facturi ciudate la ”Malaxa”, cu pămînt adus de la zeci de kilometri.
Managerul decontează o parcare și începutul unei biserici în curtea spitalului, din care rămîn însă doar patru stîlpi. Biserică din patru stîlpi!
de milioane de euro a gestionat Secureanu la ”Malaxa” în cei 9 ani de mandat
Ca orice protector competent, Brâncuș află imediat că primăria s-a sesizat. Și îl ceartă pe Secureanu.
Cel care-l informează pe Brâncuș este Virgil Păunescu, ajuns director la ASSMB, după ce au fost colegi la administrația prezidențială.
Medic și profesor timișorean, Păunescu este el însuși un om cu multe conexiuni în sănătate.
Secureanu ripostează.
Drona mușcă mîna care-l ghidează.
”Lasă-mă în pace! Fac ce vreau eu!”, ridică Adi vocea la Brâncuș.
Enervat, managerul se trîntește pe scaun ca să se uite la televizor pe România TV, canalul său favorit. Postul unic de știri pe care-l urmărește Secureanu.
Dă sonorul mai tare. Chiar că s-a enervat.
Brâncuș mai încearcă: ”Adi, oprește-te! Ai depășit orice măsură cu toate combinațiile tale! Te iau de aici, te duc pe undeva prin Primărie, te liniștești o vreme”.
a fost Costică Brâncuș, prietenul lui Secureanu, consilier prezidențial
Sonorul crește treaptă cu treaptă și tot ce mai aude Brâncuș este: ”Eu voi urca, nu voi coborî. Dacă plec de la Malaxa plec ca să ajung manager la un spital mult mai mare!”.
Constantin Paul Brâncuș, 44 de ani, are o carieră publică impresionantă, atît de publică încît e imposibil să găsești o fotografie a lui!
El intră în administrația prezidențială la 27 de ani și rămîne acolo vreme de un deceniu și jumătate.
O definiție involuntară a Sănătății din România: un consilier prezidențial sub patru mandate e atît de ascuns că nu are nici o poză pe net. Cu greu i se văd ochii.
Sănătatea guvernată de umbre.
Brâncuș pornește ca expert în al doilea mandat al lui Ion Iliescu și este avansat de Traian Băsescu.
În 2004, devine expert principal. Se ocupă de Sănătatea Publică la Președinția României.
Este persoana de contact a Palatului Cotroceni cu Ministerul Sănătății.
”Costică Brâncuș are alura un om inteligent, care deține enorm de multe informații despre sistemul de sănătate și neregulile din el”, îl descrie un apropiat.
Secureanu și Brâncuș sînt întîi colegi la facultatea de medicină ”Titu Maiorescu”. Mai apoi, în perioade diferite, fac studii la Academia ”Mihai Viteazul” a SRI.
au durat studiile de medicină ale lui Secureanu, 1992-1997 la "Titu Maiorescu" și 2000-2007 la ”Carol Davilla”
Consilierul prezidențial rămîne un an și sub Klaus Iohannis, pînă în septembrie 2015.
Florin Secureanu a avut permanent un prieten la Palatul Cotroceni. Și, din informațiile ziarului, are unul și în prezent.
Pentru că așa a fost prevăzut.
Nu acum, ci cu 32 de ani în urmă.
În 1985, Paul Stoica, ofițer de securitate în sectorul 2 al Bucureștiului, îl cunoaște pe Florin Secureanu prin tatăl acestuia, masor.
”Secureanu cel mic avea un talent extraordinar la masaj, moștenit probabil de la tată. Era realmente genial! Cînd l-a întîlnit Paul Stoica, Secureanu era un puști de 21 de ani, modest și tăcut”
- Prieten al lui Florin Secureanu
Paul Stoica este ”ofițer zonal de investigații”, în termenii vagi ai epocii.
Ofițerul îl bagă pe Florin Secureanu la ”Complexul de Sănătate Socului”.
Bucureștenii își amintesc vremurile.
La jumătatea anilor '80, apar cîteva complexuri de sănătate în diverse puncte ale orașului, un fel de SPA-uri avant la lettre.
În saloanele, sauna și bazinele lor se amestecă și oameni obișnuiți, dar și puținii străini din București, protipendada vremurilor și bișnițarii care îți puteau procura orice pe sub mînă.
În acest punct nodal de sudoare, plăcere și informații îl plasează securistul Paul Stoica pe Florin Secureanu ca masor.
Și dacă tot e astăzi 22 decembrie, Ziua Revoluției Române.
Schimbarea din 1989 mîngîie ca o paranteză norocoasă creștetul acestor oameni.
Destinul lui Paul Stoica, care devine ofițer SRI, și destinul lui Secureanu, care capătă titlul de erou al revoluției!
”Secureanu a luat bani cuveniți revoluționarilor”, spune un prieten.
Stoica avansează ca șef în structura SRI a sectorului 2.
Secureanu rămîne înfipt unde trebuie încă trei ani, la complexul de sănătate, care începe să capete numele amestecate ale libertății: Fresh Quick Club.
În 1993, Secureanu se angajează în Ministerul de Interne ca masor al echipei de rugby Dinamo.
Dar relația cu protectorul său Paul Stoica nu se termină aici.
În ziua apariției investigației în ziar, Secureanu dispare!
Un tip cu barbă, adjunctul său, iese și spune două cuvinte în fața spitalului din Pantelimon ca să liniștească presa.
de zile a scos Florin Secureanu bani cash din casierie cu facturi făcute de ”băiatul de la IT”
Apoi, bărbosul reintră pe ușile de termopan care au costat cît intrarea refăcută a unui templu khmer.
Tipul este Paul Stoica, fostul ofițer al Securității care l-a angajat pe Secureanu.
Paul Stoica, ofițerul de conducere din SRI, acum pensionar al Serviciului și directorul administrativ al Spitalului Malaxa.
Cornel Dinu, comandantul din anii '90 al clubului Dinamo, își amintește că ”Secureanu a fost adus prin 1993 de către doctorul Mircea Cristescu, pe care eu l-am dat afară la un moment dat că era plasat pe o filieră ciudată”.
Dinu nu mai știe de ce l-a zburat mai apoi pe Secureanu, în 1997. ”Abateri grave” e ceea ce reține el.
Uitarea e obligatorie pentru un fundaș central ca ”Procurorul”, care are la activ sute de ”înaintași” stopați.
În cazul lui Secureanu, alunecarea pe care i-a băgat-o Cornel Dinu nici n-a contat.
Pentru că ruta prestabilită a unui om băgat la înaintare nu este deviată din cauza unei mărunte concedieri.
Un personaj ca Florin Secureanu, construit, avansat și pilotat de alți oameni avansează cu netulburată loialitate.
Adi pleacă de la Dinamo în 1997, așa spun registrele clubului, pe care ieri un oficial le-a consultat pentru ziar.
Interesant e că, deși e angajat al MI, Secureanu ajunge masor la un club din Beirut.
Din mai și pînă în august 1997, stă cu urechea la cedrii Libanului.
Revine în țară și abia după iarnă părăsește clubul.
Vreme de patru ani, îl regăsim masor la hotelul Athenee Palace Hilton, alt epicentru al informațiilor vînate de milioanele de servicii, divizii și departamente secrete din România.
În timpul liber, băiatul sfios și talentat merge să facă masaj acasă la lumea bună din oraș.
Dintre clienții lui Secureanu nu lipsesc George Copos sau Mihai Cârciog, fondatorul ”Evenimentului zilei”.
”L-am reîntîlnit pe hahaleră abia prin anii 2000, cînd era nedezlipit de Doru Popovici”, povestește tot ”Procurorul”.
”Secureanu m-a frapat pentru că își pusese o față arogantă. I-am zis vreo două”, rîde Dinu.
Aia e o scenă ratată pentru posteritate! Florin Secureanu, luîndu-și viteză în fața ironiilor lui Cornel Dinu.
Și ajungem la Doru Popovici.
Bancher cu vechime în BNR, BCR și alte instituții, ”Popovici este singurul dintre apropiați căruia Secureanu îi vorbește cu dumneavoastră”, după cum constată oamenii de la ”Malaxa”.
”Secureanu și Popovici sînt nedespărțiți în ultimii 15 ani”, spun angajații.
”În spital, Doru Popovici se recomandă cu gradul de fost colonel SRI”, sună una dintre mărturiile celor de la ”Malaxa”.
”L-am cunoscut pe Secureanu cînd era masor la Dinamo, după care a urmat o pauză de ani în care nu ne-am mai văzut. Ne-am reîntîlnit cînd deja era manager la Malaxa”, începe Popovici versiunea sa.
”Sînt oripilat în legătură cu faptele infracționale ale lui, așa cum le-am citit în media. Nu am știut și nici n-am avut vreo legătură cu firmele și acțiunile lui în sfera penală. În ultimii ani relația mea cu el era bazată pe problemele medicale personale grave pe care le am”, se delimitează Popovici.
”Cît despre faptul că aș fi spus în spital că sînt fost colonel SRI consider asta ca pe o glumă că eu aș fi spus așa ceva”.
Dar care este relația dumneavoastră cu SRI? ”E o instituție pe care o respect, dar nu mai fac parte de multă vreme din cadrele active ale Serviciului”.
Clar.
Paul Stoica și Doru Popovici nu sînt singurii care au fost lîngă Secureanu cînd erau ofițeri activi SRI și au rămas și acum.
Un alt nume important este Marius Mitruș.
Fost șef al Departamentului financiar din SRI, plecat din Serviciu și acum consilier al lui Mugur Isărescu la BNR, Mitruș apare foarte des la ”Malaxa” și la petrecerile lui Secureanu.
El se concurează cu Doru Popovici pentru vecinătatea lui Secureanu.
”Da, îl știu de 9 ani pe Secureanu, a fost și la nunta mea”, recunoaște Mitruș pentru Gazetă.
Mitruș e teribil de deranjat că povestea Secureanu îl include ca personaj.
”Secureanu a fost la petrecerile mele de nuntă” era mai corect să spună Mitruș, pentru că el a organizat două mese: una la București și alta la Motru.
La ultimul, Secureanu a făcut spectacol.
Îi plăcea să se dea rotund.
”Secureanu a plătit prelungirea nunții pînă după dimineață la Motru, iar banii cu care a aruncat managerul de la Malaxa în orchestră au intrat în istoria Motrului”, istorisește, amuzat, un martor ocular al nunții lui Mitruș.
Mitruș dă de înțeles că nu el, ci Doru Popovici a fost principalul om care l-a ghidonat pe Secureanu.
La rîndu-i, Popovici e cel care l-a cununat pe Mitruș și, potrivit unor surse, cel care l-a introdus în lumea informațiilor.
Relațiile dintre Popovici și Mitruș sînt însă reci în acest moment.
Un alt personaj care se recomandă în spital drept ”General” este Grigoraș Gheorghe, fost maior al trupelor speciale USLA.
USLA se transformă apoi în trupele antitero ale SRI, iar Gheorghe prinde toate vremurile.
Membru al masoneriei ca și Secureanu, maiorul-generalul-amiralul Grigoraș Gheorghe îi rămîne aproape și după ce începe expunerea sa publică.
”Ofițerii ăștia erau, într-un fel, niște pomanagii. Iar Secureanu îi disprețuia pe cei care îi cereau bani sau favoruri. Dar dădea”, povestește un om din "Malaxa".
”În cazul unuia din ofițeri, cel puțin, am văzut plicurile cu ochii noștri”, spun angajații.
Ce rol joacă acești gradați, de la consilierul prezidențial Brâncuș și pînă la tripleta ofițerilor SRI Stoica-Popovici-Mitruș lîngă Secureanu plus bravul Grigoraș Gheorghe?
Sînt generații diferite de ofițeri și de foști înalți funcționari, toți însă cu puternice legături cu lumea medicală!
”Eu m-am apucat să scriu tot ce știu despre Secureanu”, mărturisește Mitruș.
Trei lucruri îi leagă și nu în imaginația jurnaliștilor, ci în ceea ce extrem de concret fac ei acum:
1. Toți scriu rapoarte! O fi o deformație profesională. Oricum, e ceea ce fac în aceste zile: pun pe hîrtie date și întîmplări despre Secureanu.
Unele dintre lucrurile povestite de ei au ajuns în posesia ziarului.
Ofițerii narează și fapte verificabile, dar, ca toți spionii care vin din frig, propun și bine cunoscutul joc al oglinzilor. Logic. Fiecare vrea să se plaseze cît mai departe de managerul urmărit penal.
Drona a luat-o razna.
2. Toți sînt extrem de precauți. Discută 99% off the record. Și, dacă pot, se evaporă din peisaj.
Spre stupoarea colegilor lui Mugur Isărescu, fotografia lui Marius Mitruș a dispărut pur și simplu de pe Intranetul Băncii Naționale a României, locul său actual de muncă, în momentul în care Gazeta i-a pomenit pentru prima oară numele în cazul Secureanu.
Cine are acces la poza unui angajat în sistemul informatic al BNR?!
3. În sfîrșit, alt fapt comun: piloții dronei-Secureanu comunică apropiaților că ei l-au sfătuit pe Secureanu să nu facă ilegalități și să înceteze cu anturajele dubioase.
Fiecare susține că ”ceilalți” l-au tîrît pe Secureanu spre pierzanie, pentru că dacă ar fi urmat sfaturile lor el n-ar fi devenit ceea ce este acum: un simbol al corupției în sistemul medical.
Și nici unul dintre ei nu vrea sau nu poate să confirme care este legătura reală a lui Secureanu cu Securitatea, cu SRI sau cu alte servicii.
Deși, uitîndu-te pe ani, rezultă că au fost lungi perioade de timp în care ei au fost lîngă Secureanu deși erau nu retrași din SRI, ci ofițeri activi!
Ce rol au jucat structurile de informații în cei 9 ani în care Florin Secureanu a dispus pur și simplu de "Malaxa"?!
Vorba unuia dintre ei: ”Nu pot spune asta decît peste 25 de ani!”.
De fapt, ce mai e de spus?
Sfînta Imunitate a Tuturor Imunităților să fi avut Secureanu și tot n-ar fi putut să falsifice mii de facturi, sute de deplasări în țară și străinătate și să supraevalueze sute de contracte de zeci de milioane de euro fără să fie prins.
de deplasări în țară și străinătate a primit mită Secureanu de la firma Noventis pentru el și apropiații lui
Ceva extrem de puternic l-a protejat!
Ceva ce nu cuprinde doar auditul și corpul de control al Primăriei, ci are influență și la Curtea de Conturi, la Ministerul Sănătății, la poliție, la procurori.
Răspunsul nu e greu.
Și nu e vorba despre protecția de care s-a bucurat doar Secureanu.
Eduard Armeanu, fostul director de la Spitalul Județean Ilfov și de peste spitalele Primăriei, este un alt nume de om care arată ca o ”săgeată”. Cineva folosit de alții.
Astăzi este 22 decembrie.
După un an de investigații jurnalistice, se întrezăresc trei planuri ale combinațiilor din sănătate.
1.Există stratul managerilor-săgeată, dintre care Secureanu și Armeanu sînt oamenii zilei doar pentru că au avut ghinion și au decăzut în zona patologică.
Managerii sînt executanți. Nu că n-ar avea avantaje și drept de viață și de moarte în spital.
Dar ei, la scara sistemului, managerii de spitale execută. Se ceartă la televizor, fac munca murdară a contractelor și, cînd nu se mai poate face nimic, încasează o demitere. Din deceniu în deceniu.
Abia recent au apărut riscurile legale. Probabil că ele nu erau cuprinse în contractul cadru dintre piloți și drone. Pînă de curînd, cine mai văzuse manager de spital condamnat?
2.Deasupra managerilor-săgeată, în sensul influenței, operează această clasă de actuali, foști și niciodată-recunoscuți ofițeri ai Serviciilor Secrete.
Majoritatea nu au firme.
Rolul lor e acela de a educa și coordona ”săgețile”, nu de a face afacerile.
Au fost plantați ca balize ale ”interesului național”, dar s-au transformat în brokeri de influență.
Concret, din lista de mai sus, unii mai ciupesc ceva cash de la Secureanu, iar alții se simt, sau cel puțin așa declară, total nevinovați.
3.Stratul unde se adună banii este zona firmelor cliente care iau contracte în serie de la spitale.
Managerii-săgeată dau contracte companiilor dominate de Mircea Oprescu, de Alexandru Grumaz, de Mihai Mesner și de alte grupuri.
”În cazul lui Secureanu, firmele erau impuse de Generalul Oprescu”, spune chiar unul dintre ofițeri. Generalul de la USLA, Generalul Oprescu, nu mai putem cu atîția generali!
Firmele de casă se evidențiază din simpla intersecție a achizițiilor pe spitale.
Ele sînt mai sus și decît managerii, și decît ofițerii. Datorită faptului că strîng banii adună și putere. Unii dintre șefii lor sînt absolut incontrolabili, băieți de bani gata, violenți și consumatori de droguri.
Asta e, i-ați lăsat să facă legea!
Sigur că nu toți banii rămîn la acest nivel. Unii merg la politicieni, în campanii sau la adevărații Generali.
Din informațiile ziarului, procurorii au audiat deja zeci de angajați de la "Malaxa", inclusiv medici și asistente.
Ei pun întrebări inclusiv despre planul ofițerilor de informații din jurul lui Florin Secureanu.
Martorii se acuză unii pe alții, ofițerii se fac unii ”bețivi” și alții ”șpăgari”. Se devorează între ei.
Astăzi este 22 decembrie.
Sîntem la finalul unui an.
La prima vedere, încă un an în care ne-am luat-o în freză. Încă un an dintre cei 27 de cînd românii au cerut retragerea Securității și a obiceiurilor Securității din viața noastră.
Însă 2016 a strîns prea multe coincidențe și poate că e un semn.
Întîi, observăm cu toții că Hexi Pharma are sediul în blocul SRI, devenit blocul angajaților SRI și despre care Serviciul nu a explicat nici acum cum a intrat în posesia lui.
Serviciul știe de Hexi Pharma. Știe de ani buni!
Dar e nevoie ca ziarul să publice mărturia unui biochimist, informator al SRI, pentru ca instituția să admită că a făcut rapoarte despre dezinfectanții neconformi.
a vîndut vreme de 10 ani Hexi dezinfectanți diluați sub ochii tuturor celor din Servicii, DSP-uri și Ministerul Sănătății
Care rapoarte, ar trebui să-i credem pe cuvînt, au fost clare și corecte!
Clare, corecte și perfect inutile, de vreme ce, o spun medicii după rezultatele testelor pe Hexi din Cehia, ”pacienții s-au infectat, an după an, din cauza dezinfectanților ineficienți”.
În 2.000 de săli de operație.
Președintele țării zice să stăm liniștiți, că SRI lucrează. O lucra, dar se vede că unii din SRI lucrează de capul lor.
Un medic de top din România a contactat ieri ziarul: ”Efectul pe termen lung al folosirii acestor dezinfectanți ineficienți este presiunea de selecție de tulpini rezistente de germeni. Bacteriile au dezvoltat rezistență, am creat tulpini noi!”.
Sau, cum a spus încă din primăvară, un medic: ”Am vaccinat bacteriile!”.
”Efectul cel mai grav al dezinfectanților Hexi este rezistența la dezinfectante dezvoltată de germeni. Cred că vorbim de atentat la siguranța națională”
- Medic de top din România, într-un mesaj ieri către Gazeta Sporturilor
SRI n-a înțeles nimic din riscul dezinfectanților neconformi.
Și a ratat dureros domeniul Sănătății. Statul inteligent al lui George Maior și statul eficient al lui Florian Coldea au ignorat o problemă cît China! Neîncrederea în sistemul de sănătate este covîrșitoare și meritată.
Și uite că apare, de nicăieri, cazul Secureanu, în care piesele de domino se împing una pe alta, speriate.
Așa cum Hexi Pharma falsifică nederanjată, timp de un deceniu, la fel managerii-săgeată împărăţesc spitalele cum vor exact în aceeași perioadă.
Un deceniu!
Care se adaugă deceniilor dinainte.
Cine i-a teleghidat pe manageri?
”Săgețile” au studii la Academia SRI, au consilieri din Servicii, au arsenale de puști și pistoale în casă, cazul lui Secureanu. Ghici ghicitoarea mea, cine i-o fi teleghidat?!
Detaliu: un ofițer SRI activ, altul decît cei enumerați, venea personal să-i vîndă arme lui Secureanu acasă!
Stilul acesta de a lua și de a inventa destine îi nenorocește chiar și pe cei propulsați în stratosferă.
Exemplu. Ei l-au pilotat pe Secureanu și l-au transformat în ceva caraghios și atroce pe tînărul de 21 de ani, ”modest și tăcut”, pe puștiul îndrăgostit de masaj.
O voință l-a prefăcut pe puști dintr-un maestru al masajului într-un manager isteric și lacom. Secureanu se va trezi curînd pus în fața șirului lui Fibonacci – asta i se va părea, dar de fapt vor fi capete de acuzare cît să umpli două table de amfiteatru.
În țara cu cel mai mare număr de ofițeri și informatori pe cap de locuitor, nu s-a știut nimic despre ”Malaxa”.
Managerul a manevrat nestingherit 60 de milioane de euro din taxele cetățenilor vreme de 9 ani pe sub nasul Serviciilor, al auditului Primăriei, al Corpului de Control, al Curții de Conturi!
Ca masor de excepție, Secureanu putea trăi foarte bine, dar nu pentru asta l-au vrut.
L-au distrus și pe el, ne-au făcut praf și pe noi, multiplicînd cazul Secureanu către Armeanu și, mai departe, în sute de alte locuri din toată țara.
Este 22 decembrie.
Băgați-vă grădina zoologică în cazarmă!
Dezastrul din sănătatea românească semnifică, în bună măsură, falimentul rețelelor de informații, care s-au metabolizat în noduri de înghițit bani.
Ele au devenit nu doar ineficiente, ci literalmente infracționale.
Toți sîntem periclitați pentru că acești oameni, firmele și sistemele lor au scăpat de sub control.
N-are nici o importanță dacă Secureanu, așa cum se lăuda la beție, era omul SRI.
Sau dacă, așa cum îl completa Paul Stoica, tot la băute: ”Și cine te-a recrutat, Adi?”. Hîc!
Acum, degeaba își șterg pozele, distrug statuile și se dezic de ”săgeți”.
Nu ne ajută că au căzut cîțiva mangeri, cîtă vreme rețeaua e în picioare și metoda așteaptă noi numiri.
Riscul rămîne la pacienți, la medicii cinstiți, la ofițerii care-și fac doar meseria și, să spunem și asta, la reporterii care expun faptele.
Ingineria socială a Serviciilor Secrete a eșuat.
După un an de relatat informații seci, uite că scăpăm și noi un pic de militantism, sperăm, decent: băgați-vă grădina zoologică în cazarmă!
V-ați jucat de-a siguranța națională și a rezultat singura țară din Europa unde speranța de viață a scăzut în ultimii doi ani.
În România sînt prea mulți ”piloți” și prea puțini muncitori, prea multe drone și prea puțini oameni liberi.
În ultimele zile, există informații:
Sînteți responsabili pentru ceea ce ați creat! Și dacă i-ați fi ignorat tot ați fi responsabili. Dar ați făcut mai mult de atît: i-ați pilotat.
Cînd Secureanu flutura acest ”talon de parcare de poliție” pe care scrie ”Antidrog România”, el nu făcea altceva decît să legitimeze o întreagă epocă narcotizată.
S-a luminat de 22 decembrie 2016.
Finalul e deschis.