ENEN

Secureanu și ”Vrăbi” și-au concediat avocata pentru joc dublu: era omul Primăriei și se interesa de ”înregistrările cu Gabriela Firea”!

Articol publicat vineri, 29 septembrie 2017, 17:09

Avocata: ”Nici vorbă! Eu am renunțat. Secureanu trăiește într-un film!”

”Avocata Carmen Tease mi-a solicitat să verific dacă Secureanu deține înregistrări audio-video cu primarul general Gabriela Firea”
- Eugenia Chiriac, declarație scrisă la DNA, aflată în dosarul 16938/3/2017 de la Tribunalul București 

”Sunt plăsmuiri ale imaginației acelei persoane care și-a asumat identitatea mea de primar general”
- Gabi Firea, comentând declarația Eugeniei Chiriac de la dosar

”Ce, au început să le tremure bețele?!”
- Florin Secureanu despre înregistrările pe care le-a predat la DNA


De Mirela Neag, Răzvan Luțac și Cătălin Tolontan


În dosarul în care Florin Secureanu a fost trimis în judecată pentru delapidare și luare de mită există următorul document de o pagină:

”Declarație

Subsemnata Chiriac Cristina Eugenia, martoră în dosarul 869/P/2016 al DNA, prin prezenta i-am adus la cunoștință inculpatului Secureanu Florin Adrian că avocata contractuală Carmen Tease cu care eram nevoită să colaborez la cererea sa pentru comunicare de acte utile în cadrul dosarului penal mi-a solicitat să verific dacă Secureanu Florin Adrian deține înregistrări audio-video cu primarul general Gabriela Firea.

Ulterior, pe surse, am aflat că acest avocat lucrase la Primăria Municipiului București la oficiul juridic și, de asemenea, reprezentase ASSPMB în diverse procese.

Eu am predate DNA în integralitate documentație audio-video cu privire la Gabriela Firea și alții.

Din această cauză Secureanu Florin Adrian mi-a spus că va renunța la serviciile acestui avocat și al colaboratoarei acesteia Mărculescu Florina, prezentă la audierile de martori de la DNA fără a deține un mandat și un contract avocațial semnat din partea lui Secureanu Florin Adrian.

04.04.2017”

Crede că avocatul a jucat pentru Firea

Documentul este scris în fața procurorilor și semnat de Eugenia Cristina Chiriac, iubita pe care Florin Secureanu o alintă ”Vrăbi”.

Din declarație rezultă că Florin Secureanu a renunțat la avocatul Carmen Tease pentru că, în lunile când el era în arest, apărătorul ar fi făcut un joc dublu.

1,96

milioane de lei a scos Secureanu vreme de 7 ani din casieria spitalului, potrivit rechizitoriului DNA

Tease ar fi mimat că îl reprezintă pe Secureanu și, de fapt, spiona pentru Gabriela Firea.

Asta e convingerea clientului și a iubitei acestuia, pe care ”Vrăbi” a și pus-o pe hârtie, în declarația aflată la dosar.

Secureanu spune că i s-a cerut, ”în mod clar și cu dicție”, birul de campanii electorale

Într-o discuție purtată acum două zile cu ziarul, Secureanu și-a mărturisit credința că ”scandalul cu mine s-a decis în anumite birouri”, arătând și spre primarul Gabriela Firea, în subordinea căreia este Spitalul Malaxa.

El era temător că până și întrebările Gazetei sunt puse în numele Gabrielei Firea și nu ca să fie publicate!

Managerul susține că și ziarul face parte din acest complot cu primarul și ”cu alte forțe”.

De altfel, în discuția cu jurnaliștii el a pretins textual că ”au venit emisari de la Firea și mi-au cerut bani de campanii și, când am refuzat, m-a schimbat imediat”.

7,1

milioane de lei au fost ”servicii fictive în totalitate” plătite de spital și descoperite de DNA după analiza a doar câteva firme!

Secureanu a confirmat că aceste întâlniri în care i s-a cerut practic un bir pentru campaniile electorale apar prinse ”clar și cu dicție” pe înregistrările audio-video  predate la DNA.

Și a refuzat să detalieze.

Gabi Firea: ”Plăsmuirea imaginației unei persoane”

Contactată de ziar, Gabriela Firea a exclus orice legătură cu aceste înregistrări și a negat că s-a interesat vreodată de ele.

Întrebat specific dacă a pus-o pe avocata Carmen Tease sau pe altă persoană să discute cu Secureanu sau cu altcineva despre înregistrări, primarul general al Capitalei a răspuns prin biroul Primăriei:

”În ce privește ideea potrivit căreia Primarul General ar fi încercat să afle, prin intermediul unei avocate, ce „dovezi” ar avea Secureanu împotriva sa, aceasta nu are niciun fundament real, fiind probabil plăsmuirea imaginației aceleiași persoane care n-a avut nicio reținere în a-și însuși identitatea Primarului General la o ceremonie de premiere peste hotare”.

Primarul Bucureștiului face trimitere la momentul redat de ziar  în care ”Vrăbi” a ridicat un premiu în numele Gabrielei Firea la Londra.

Ce e pe înregistrări?

Cotizațiile ”pentru partid” sau ”pentru campanii” nu sunt o noutate.

În România există deja procese pe rol cu acest subiect.

Dar, până acum, nu s-a vorbit despre cotizațiile luate la negru din sistemul de sănătate.

Acum e clar că înregistrările există și că sunt în posesia procurorilor.

Dar cât de relevante sunt ele și atestă într-adevăr că Primăria cere bani pentru campanii?

Cei care-l cunosc pe Florin Secureanu susțin că există ”un mix de prostii și de lucruri utile în aceste înregistrări”.

”Discuțiile înregistrate de Secureanu sunt diverse. Probabil că 80% dintre ele sunt nimicuri, povești de masă. Dar restul pot reprezenta piste care să devoaleze corupția”
- Sursă a Gazetei din Spitalul Malaxa

Avocata: ”Secureanu se apără cu vorbe!”

Gazeta a discutat cu Carmen Tease, avocata recuzată de Secureanu pentru ar fi făcut un joc dublu.

-Bună ziua, doamnă Tease. L-ați reprezentat pe Florin Secureanu?

-Da, vreme de trei luni și jumătate.

-Și cum s-a încheiat relația?

-Noi am renunțat la ea. Noi, adică eu și partenera mea Florina Mărculescu.

-De ce?

-Pentru că nu aveau mijloace de a răspunde nevoilor din faza aceea de urmărire penală.

-Adică nu vă plăteau?

-Sumele pe care le-am primit au fost mai degrabă, cum să zic, atât de modice că au reprezentat un ajutor umanitar din partea noastră. Ajunseserăm să plătim noi eliberarea unor documente necesare clientului. Nu se mai putea așa. Am renunțat!

-Clientul pretinde însă, prin iubita lui, că el v-a concediat. Pentru că v-ați fi interesat de înregistrări cu Gabriela Firea.

-Nici vorbă! E prima oară în cariera mea când mi se aduce o astfel de acuză!

16

angajați ai spitalului și patroni de firme au făcut denunțuri sau declarații împotriva lui Florin Secureanu numai în acest dosar

-Pentru un avocat ar fi cea mai gravă culpă profesională să reprezinte alt interes decât al clientului său.

-Sigur că așa ar fi, dar nici vorbă de așa ceva! Eu i-am cerut lui Secureanu să-mi spună dacă există probe ca să ne putem apăra. Dacă există înscrisuri, de pildă. El e mai degrabă un om al vorbelor, se apăra cu vorbele și-i spuneam mereu că nu se face așa într-un proces. Și atunci mi-a spus că are înregistrări, eu nici nu bănuiam așa ceva.

-Ce înregistrări?

-Mi-a relatat că există înregistrări cu oameni cu care mergea la masă, care beau, mâncau, făceau excursii și altele plătite de el.

”Secureanu mi-a spus că are înregistrări cu oameni care beneficiau de servicii pe banii săi. I-am spus să le ducă la DNA”
- Avocat Carmen Tease

”Am vorbit cu ”Vrăbi” despre Firea doar o dată”

-A rostit numele Gabrielei Firea? Sau al unor emisari ai ei?

-Nu. Niciodată.

-Ați rostit dumneavoastră numele Gabrielei Firea? De față cu Secureanu sau cu Eugenia Chiriac, iubita lui?

-Nu... Stați un pic! Discutând, acum îmi amintesc. Am întrebat-o la un moment dat pe Eugenia Chiriac cum de a luat un premiu în numele lui Gabi Firea. Mi se păruse, cum să zic, nemaiauzit așa ceva.

-Și ce v-a zis?

-Că n-a știut că va fi prezentată astfel. Că Secureanu i-a spus doar să se îmbrace frumos și să se machieze. Am întrebat-o de ce n-a zis pe scenă că ea nu e primarul Bucureștiului și mi-a răspuns că n-a auzit.

”I-am spus lui Secureanu că apăr Primăria ca să știe de la mine”

-Revenind la înregistrări, v-a dat Secureanu detalii despre ele?

-Nu.

-Și nici nu v-ați interesat la el sau la iubita lui dacă are ceva despre Firea?

-Nu. Încă o dată: tot ce i-am cerut a fost numai în sensul de a aduce probe în apărarea lui.

-Și vi le-a adus?

-Nu.

-Reprezentați Primăria Capitalei ca avocat?

-Da. Nu sunt angajat și n-am fost, așa cum susține în declarație Eugenia Chiriac, dar într-adevăr reprezint Primăria. Noi reprezentăm Primăria în procese de exproprieri. De peste 10 ani.

”I-am spus lui Secureanu că reprezint Primăria tocmai ca să știe de la mine și să nu creadă că e vreun conflict de interese”
- Avocat Carmen Tease

”Sunt bucuroasă că Gabi Firea conduce orașul”

-Cum ați ajuns avocatul lui Secureanu?

-M-a rugat un vechi prieten.

-Cineva din Primărie?

-Nu, nicio legătură. Și, uitându-mă pe acte, văd că noi am trimis în 31 martie 2017 la DNA o hârtie prin care îi anunțam că din 3 aprilie 2017 nu îl mai reprezentăm. Pe 4 aprilie 2007, ei au depus respectiva declarație în dosar că nu știu ce aș fi făcut eu. Cred că asta spune tot.

-O cunoașteți pe Gabriela Firea?

-Nu. Dar, ca cetățean, sunt mândru că și-a asumat greutatea imensă de a conduce Bucureștiul. Ca om sunt bucuros că Gabi Firea conduce orașul. Face o muncă și depune un efort remarcabil! Dar, la noi, doi încearcă să facă un lucru bun și o sută îl strică.

Episodul următor

DNA: După ce Secureanu golea casieria, trimitea să i se aducă banii plătiți de pacienți pentru analize!