ENEN

Întrebată de cîte ori a intrat Secureanu la Cotroceni, Administrația Prezidențială ne-a trimis la SPP, iar SPP spune că ”bonurile de acces și tabelele se distrug în cel mult 7 zile”!

Articol publicat vineri, 23 decembrie 2016, 07:12

”Lori în sus, Lori în jos! Așa vorbește Secureanu cu actuala consilieră pe sănătate a președintelui Klaus Iohannis”, susține un prieten al managerului.

UPDATE: Astăzi, puțin după ora 9 dimineața, Administrația Prezidențială a trimis ultimul său răspuns: ”De la 1 iunie 2015 (data numirii în funcție) şi până în prezent, doamna Diana Loreta Păun, Consilier de Stat - Departamentul Sănătate Publică, nu s-a întâlnit cu domnul Florin-Adrian Secureanu la Palatul Cotroceni”. 

Investigație de Mirela Neag, Răzvan Luțac și Cătălin Tolontan

Îndrăzneala de 9 ani a lui Florin Secureanu are mai multe explicații.

Unele dintre ele își parchează mașina la Palatul Cotroceni.

Constantin Brâncuș, fost consilier prezidențial vreme de 15 ani pe domeniul sănătății, a fost coleg de serie la ”Titu Maiorescu” cu Florin Secureanu.

Brâncuș își ia în serios rolul de protector al lui Secureanu. Versiunea mai înțeleaptă a lui Adi.

Ambii au acces, în scurt timp, la Academia SRI.

”Plecarea lui Brâncuș în 2015 de la președinție nu l-a lăsat pe Secureanu fără intrare. Pentru că Secureanu o cunoaște bine pe Diana Loreta Paun, actualul număr 1 al președintelui Klaus Iohannis pe sănătate”, explică un prieten al managerului de la ”Malaxa”.

Astăzi, Brâncuș lucrează la Consiliul Concurenței, unde se ocupă tot de sănătate.

Iar Secureanu a obținut altă relație la administrația prezidențială. Pentru că o prietenă a sa s-a mutat dincolo de zidurile brîncovenești.

Și-a înregistrat și socrul în lift!

”Lori în sus, Lori în jos! Așa vorbea, la telefon, Secureanu cu actuala consilieră de la Cotroceni”, adaugă sursa.

Problema tuturor oamenilor care vorbeau la telefon cu Secureanu este aceea că el discută doar pe speaker, dînd acces și altora la convorbiri.

Unde mai pui că înregistra.

Multe dintre înregistrări sînt acum, potrivit surselor, la Traian Nica, ”băiatul de la IT”. Cum Secureanu este neofit în materie de computere, Nica păstrează nu doar documentele, ci și fișierele audio. 

Iar Nica, la rîndul său, afișează o figură relaxată după fiecare discuție cu procurorii.

Secureanu era un Houdini al înregistrărilor.

Scenă povestită de un cunoscut: ”La un moment dat, Adi apare la procesul prin care a obținut custodia copiilor cu o discuție în care l-a înregistrat în lift pe fostul socru, Nicolae Turcu!”.

Călătorind cu ginerele între etaje, Nicolae Turcu discută și despre erorile fiicei sale. Pac, Secureanu își înregistrează protectorul pe telefon și vine cu fișierul audio la proces!

Soacra, restaurator la Muzeul Național, care nu a suportat niciodată ”stilul de Dinu Păturică al lui Secureanu”, e gata să pocnească de indignare în instanță.

Dar Secureanu, obișnuit să ia de fiecare dată ceea ce vrea, cîștigă copii în fața mamei. El e Secureanu!

În sănătate se fură vieți, nu bani!

Poate că, în timp, am uitat despre ce vorbim.

El e Secureanu!

Cazul acesta este despre un mecanism de topit banii sănătății din spitalul Malaxa care seamănă, ca un model repetitiv pe covor, cu ce se întîmplă în zeci sau sute de alte spitale. 

20.000

de copii se nasc prematur în România în fiecare an

Cei care unesc firele sînt, la nivel operațional, firmele și, la nivelul protecției, oamenii suspuși în stat și în Servicii.

Secureanu a luat, numai din fișetul spitalului Malaxa, conform procurorilor, 2 milioane de lei.

Dacă vi se pare puțin.

În România se nasc anual aproximativ 200.000 de copii. 10-11% dintre ei vin pe lume prematur.

În cazul în care spitalele au incubatoare, șansele de supraviețuire a unui nou născut prematur sînt de 90%. Dacă nu, ele scad dramatic.

Iar spitalele nu au incubatoare suficiente.

50

de incubatoare se puteau cumpăra numai cu banii luați cash de Secureanu din casieria spitalului! Nu e socotită mita de la contracte

10.000

de euro costă un incubator performant pentru copiii născuți prematur, care le crește șansa de viață

Deocamdată, în referat procurorii DNA amintesc doar de banii luați cash din spital și de mita de la o singură firmă.

În total, cam 700.000 de euro, adică 70 de incubatoare.

Numai că Secureanu a făcut să dispară, în 9 ani, nu zeci, ci multe sute de posibile incubatoare pentru nou născuți!

Nașterile premature sînt, potrivit studiilor, principalul factor de mortalitate infantilă, care în România este de aproape trei ori mai mare decît în Uniunea Europeană.

”Potrivit datelor de la Institutul Național de Statistică, este pentru prima dată în ultimii 25 de ani când rata mortalității infantile in Romania nu înregistreaza nicio scădere!”
- Organizația Salvați Copiii, raportul pentru 2015

Multe sute de incubatoare lipsă. Și vorbim despre un singur manager!

Cu un buget de peste 60 de milioane de euro în mandatul său, dacă Secureanu a luat pentru sine și pentru alții doar 2% asta înseamnă 120 de incubatoare!

2%? Hai să fim serioși!

De aceea este important cu cine s-a întîlnit Florin Secureanu la nivelurile de unde a căpătat prestigiu, protecție și tupeu.

”Încercați la SPP!”

Fost manager la ”Parhon” și soție a managerului interimar de la ”Floreasca”, Diana Loreta Păun este consilier de stat pe Sănătate Publică la Palatul Cotroceni din 1 iunie 2015.

Relațiile dintre Păun și Secureanu sînt îndelungate și robuste.

În ultima vreme, Secureanu era sorbit de gîndul măririi, susțin apropiații săi, și se gîndea să părăsească Malaxa pentru spitalul Floreasca, unde Păun are relații excelente. 

Soțul consilierei președintelui Iohannis a fost silit să plece în vară din poziția de manager de la ”Floreasca”, după ce 22 de medici s-au coalizat împotriva sa, făcînd publice înregistrări în care el le vorbea urît.

Și, în ceea ce acum părea o nebunie, dar acum cîteva luni, nu, Secureanu visa la postul de manager la ”Floreasca”!

Ziarul a vrut să verifice de cîte ori a fost Florin Secureanu în Palatul Cotroceni în ultimii 5 ani.

Jurnaliștii sînt redirecţionați către Serviciul de Protecție și Pază.

De ce? ”Datele cu privire la invitaţii sau vizitatorii care primesc acces în complexul Cotroceni sunt gestionate de Serviciul de Protecţie şi Pază, instituţia care deserveşte securitatea, conform prevederilor legale”, comunică Administrația Prezidențială.

Răspunsul SPP ia pe oricine prin surprindere.

”Le-am distrus”

SPP susține că evidențele persoanelor care intră în Palatul Cotroceni se șterg după cel mult 7 zile!

Participăm la camera ascunsă? A început mai repede petrecerea de Crăciun la președinție?

”Bonurile de intrare, precum și tabelele pe baza cărora se face accesul în complexul Cotroceni, neavând caracter cu regim special, după expirarea perioadei de valabilitate se distrug în cel mult 7 (șapte) zile”.

Ziarul sună la SPP, ca să nu fi înțeles noi greșit fraza de mai sus.

-Se șterg informații după șapte zile începînd de cînd?

-Bonurile de intrare și tabelele de acces se distrug în cel mult șapte zile din momentul în care persoana invitată intră în sediul Administrației Prezidențiale.

-Și asta înseamnă că dumneavoastră nu mai știți acum cine a intrat, dăm un exemplu, ca invitat în Palat pe 1 Decembrie 2016 ?

-Le-am distrus, așa cum v-am spus. Noi lucrăm conform unor proceduri.

Și pacientul zero?

Discuția cu Serviciul continuă, dar e neoficială, de lămurire.

Astea or fi procedurile, dar ce se întîmplă dacă vine un vizitator care a fost în Africa și el pasează, involuntar, un virus după care 10 oameni din Administrația Prezidențială cad la pat?

Ce face SPP?

Nu mai știe cine a fost acolo acum o săptămînă, cine e pacientul zero?!

De ce publicul are dreptul să știe ce fac consilierii președintelui

Revenim la Administrația Prezidențială.

Totuși, ei sînt cei care lucrează aici, iar SPP asigură numai protecția.

De ce ne interesează dacă Florin Secureanu a intrat în Palat, de cîte ori și care a fost tema întîlnirii?

Ni se pare că sînt relevante persoanele și subiectele discutate de consilierii prezidențiali pe domenii.

În acest caz, pe sănătate.

Poate că la Cotroceni intră un director de multinațională pharma de 10 ori pe lună și nu vine niciodată un director de fabrică românească. Sau invers.

Poate că oamenii care se ocupă de Sănătate la președinție au întîlniri frecvente cu managerii de clinici private, iar managerii din spitalele publice, nu. Sau invers.

Orice se întîmplă acolo, profesional vorbind, publicul are dreptul să știe.

Legea nu obligă, dar permite transparența

Administrația Prezidențială este un loc de muncă unde se deservește interesul public.

Chiar dacă legea nu obligă la transparența vizitelor, legea nici nu interzice ca președintele să solicite proceduri care să crească încredere publicului că la Cotroceni se lucrează pentru cetățeni.

Altfel, care-i diferența între Administrația Prezidențială a lui Klaus Iohannis și Primăria lui Sorin Oprescu, cel care a secretizat rapoartele de audit?!

Nu vor să facă public raportul pentru ”Malaxa”

Stric autentic.

Directorii de la audit o amenință zilele acestea pe Gabriela Firea că o dau în judecată dacă face publice rapoartele prin care l-au acoperit pe Florin Secureanu!

15658811_10208076739616562_406139648_o

Ziarul publică un document intern al Primăriei (sus), care arată cum Clarisa Viciu, șefa auditului, îi spune primarului și, apoi, biroului de presă, că rapoartele nu sînt publice.

Am intrat oricum în posesia rapoartelor de audit, pe surse, dar nu asta e discuția, că plătitorul de taxe nu stă să alerge noaptea, după serviciu, ca să găsească documentele despre cum i se ard banii la Spitalul Malaxa!

Nivel de Palat

Revenim la imunitățile lui Secureanu.

Una e ca șefa de audit din Primăria Capitalei să nu vrea să se facă publice rapoartele pe care le-a întocmit și alta e să nu poată afla contribuabilii de cîte ori s-au întîlnit consilierii pe sănătate de la Cotroceni cu managerul Florin Secureanu.

E un alt nivel.

Sau nu?

10%

din contractul cu Noventis i s-a întors lui Secureanu, potrivit descoperirii procurorilor DNA

Secureanu a primit numai de la o singură firmă, Noventis, excursii în valoare de aproape 200.000 de euro. Plus alte sume, din relatările angajaților.

Cum Noventis are contracte de 2,7 milioane de euro cu spitalul ”Malaxa”, mita urcă la cel puțin 10%.

Încă 30 de incubatoare dispărute. Și un incubator nu înseamnă o viață salvată, ci uneori zece vieți pe an!

Dintr-un singur contract!

Secureanu și Păun, Soarele și Luna

Ziarul revine și întreabă la Cotroceni de cîte ori s-a întîlnit consilierul Diana Loreta Păun cu Florin Secureanu în interiorul Administrației Prezidențiale.

Și care au fost temele discuțiilor.

Măcar în ultimii doi ani, dacă ultimii cinci sînt arși în scrumiera SPP.

Ziarul mai întreabă de cît timp se cunosc Loreta Păun și Florin Secureanu, cum definește consilierul relația și dacă au afaceri împreună.

Administrația Prezidențială spune că ”Domnul Florin-Adrian Secureanu, fostul director al Spitalului Malaxa, nu a fost invitat la întâlniri sau la evenimente pe domeniul sănătăţii organizate la Palatul Cotroceni ori în altă locaţie de către Departamentul Sănătate Publică al Administraţiei Prezidenţiale” în ultimii doi ani.

E genul de corespondență în care tu întrebi dacă soarele și luna au fost vizibile pe cer, în același timp, și ți se răspunde că ”nu s-au întîlnit în mod organizat la un eveniment”.

Cum arată răspunsul

Gazeta întrebase altceva.

Cum Administrația Prezidențială nu dă clarificări ”decît în scris, conform procedurilor”, ziarul revine și întreabă, cît poate fi omenește de clar, că ne-am țicnit și noi redactînd zi de zi cereri către Leviathanul Tipizatelor, dacă Florin Secureanu și Loreta Păun au discutat, organizat, neorganizat sau megaorganizat, în sediul Administrației Prezidențiale?!

Așteptăm răspunsul. Încă n-a venit.

Din primul răspuns al Cotroceniului reținem că Păun și Secureanu nu au făcut afaceri împreună.

Dar consilierul prezidențial nu detaliază relația.

Ea spune doar că, pe vremea cînd era manager la ”Parhon”, ”în multiple ocazii a interacţionat cu colegii manageri de spital”.

În acești termeni clarifică un consilier prezidențial relația cu Florin Secureanu.

Evaziunea de termeni a consilierului prezidențial și povestea ”Cotroceniului” cu cele 7 zile după care se pîrjolesc pădurile și se otrăvesc fîntînile sînt absolut de neînțeles.

Ca orice serviciu secret, SPP are instincte și proceduri netransparente, ceea ce e logic pînă la un punct, dar într-o țară democratică nu acestea precumpănesc în fața obligației Administrației Prezidențiale de a convinge publicul.

”Nu a fost agent/colaborator”

Și încă un răspuns primit ieri.

CNSAS comunică ziarului că Florin Secureanu a fost verificat în anul 2007 de către instituție, la cererea lui, și ”nu a fost agent/colaborator al poliției secrete comuniste”.

Crăciun liniștit!

Drept la replică:

Episodul următor

Secureanu i-a făcut firmă lui ”Vrăbi” cu soția unui fost ofițer SIE, Ion Milodin, personaj nelipsit pe axa Secureanu - Oprescu