ENEN

După ce presa a dezvăluit cazul Secureanu, oamenii din Curtea de Conturi au venit și au plătit ce au luat gratis din spital!

Articol publicat marţi, 2 octombrie 2018, 19:10

Cei de la Curtea de Conturi au venit înapoi și au plătit ce luaseră de la "Malaxa", după ce presa a scris despre cazul Secureanu, iar DNA s-a implicat.

Un episod povestit ieri, în instanță, la noul termen al dosarului de corupție Florin Secureanu, de la Tribunalul Bucureşti, legat de Curtea de Conturi, arată cum s-au speriat cei care nu și-au făcut treaba. 

„Cu ocazia unui control de la Curtea de Conturi, o doamnă ne-a cerut nişte tonere pentru ea acasă, tonere luate pe banii spitalului. Ulterior, după controlul DNA, chiar a doua zi, doamna respectivă a venit să plătească tonerele. A dat 2.000 lei, foarte mult, cât a estimat dumneaei că ar costa. I-am oprit doar 800 lei, conform cuantumului facturii, iar restul i-am returnat”, a povesit Laura Niţu, a doua angajată care a depus mărturie în dosarul lui Secureanu, în fața judecătorului Vlad Andriescu. 

La termenul de ieri, martorii au povestit și umilințele pe care le îndurau. 

„Mi-e şi ruşine să spun cum vorbea cu directoarea medicală. Dacă e, vă scriu pe o foaie, onorată instanță! Murise mama directoarei Carmen Obilişteanu de 3 zile şi el o înjura de morţi”, a mărturisit în fața instanței Nicoleta Ciobanu, fostă contabilă în cadrul spitalului.

Episodul următor

Judecătorii i-au permis lui Secureanu să plece cu „Vrăbi” în Italia, de sărbători. DNA se opune! Prima ieșire din țară, după ce a fost acuzat că a delapidat Spitalul Malaxa cu 2 milioane de euro