ENEN

Armeanu, pentru noi, este Secureanu 2! Ministerul Sănătății a trimis la DNA achizițiile făcute de directorul spitalelor bucureștene pe cînd era manager la SJ Ilfov

Articol publicat luni, 19 decembrie 2016, 06:12

Secureanu și Armeanu fac parte dintr-o rețea. Ei folosesc zeci de firme și metode comune.

Investigație de Mirela Neag, Răzvan Luțac și Cătălin Tolontan

Numele lui Eduard Armeanu este rostit pentru prima oară de Florin Secureanu.

Luni, 28 noiembrie 2016, cînd vede investigația din Gazeta Sporturilor, managerul de la ”Malaxa” își sună cîțiva amici.

El suspectează că în spatele articolului este Gabriela Firea, ”care a fost colegă la Intact cu ăștia de la ziar”.

”Dar nu-i nimic”, spune Secureanu, ”totul se va întoarce împotriva lui Firea pentru că am înregistrată o discuție cu Armeanu, omul ei de încredere”.

Secureanu rostește un nume

Care-i povestea lui Armeanu?

”Cînd am auzit cum urlă Secureanu în înregistrările din Malaxa am zis că ăștia doi, Armeanu și Secureanu, sînt frați. Și noi pățim aceleași lucruri”, povestește un angajat din Administrația Spitalelor, unde Eduard Armeanu a fost numit director.

Dar angajații nu vorbesc inițial și Secureanu este cel care îl scoate de urechi din joben pe Armeanu.

Un singur nume rostește Secureanu și ghemul începe să se deșire!

Nici măcar nu l-a rostit procurorilor, ci unor prieteni.

Dar cum totul e putred la Armeanu, de la angajarea în Primărie și pînă la trecutul său recent ca manager, el dispare imediat!

Chiar joi, în ziua în care Gazeta îi publică statutul de incompatibil, Armeanu e retras pe furiș de Gabi Firea, așa cum au șters numele lui Secureanu de pe statuia lui Eminescu de la Viena.

De ce pe furiș?

Pentru că Primăria nu răspunde cîteva zile la întrebările echipei și confirmă plecarea lui Armeanu abia după ce ea este publicată în ziar!

Primăria cere firmei lui Armeanu să-l detașeze pe Armeanu!

Angajarea lui Armeanu este genul de aparent-nimic care trădează complicități.

Aveau nevoie de o formă legală.

Și au făcut așa – în iulie 2016, Armeanu scrie, către Primărie, o cerere de detașare de la propria firmă MEDFAM Team SRL.

Iar cei de la ”Personal” din Primărie trimit o hîrtie către compania deținută de Armeanu să o întrebe dacă este de acord cu detașarea lui Armeanu!

Schema asta arată pînă unde se poate dilua legea.

De ce ascunde Gabriela Firea documentul avansării lui Armeanu ca director general?

Normal că MEDFAM Team SRL este de acord, așa că Primăria îl angajează pe Armeanu.

Numai că MEDFAM Team SRL este exact motivul pentru care întîi ANI și apoi Curtea de Apel și Înalta Curte l-au declarat incompatibil pe Eduard Armeanu.

Acest om este numit de două ori, fără concurs, că era detașat, întîi director administrativ și apoi director general interimar al celor 19 spitale care aparțin de Primăria Capitalei.

Deși Gazeta i-a solicitat documentul de la jumătatea săptămînii trecute, Primăria întîrzie să facă public actul oficial prin care Gabriela Firea l-a numit pe Eduard Armeanu director general interimar.

Orice apropiere de Armeanu este considerată toxică.

Nu e nici un mister de ce!

Autoritățile au știut

Eduard Armeanu nu este doar Omul-Punte către Florin Secureanu.

Nu este doar colegul de partid și de organizație județeană Ilfov cu Gabriela Firea.

Armeanu este și autorul unei gestiuni asemănătoare cu a lui Secureanu atît la Spitalul Ilfov, unde a stat 6 ani, cît și în cele 6 luni cît a fost director în Primăria Bucureștiului.

364.000

de locuitori ai județului Ilfov sînt deserviți de Spitalul Județean de Urgență Ilfov, plasat pe bulevardul Basarabia din București

Zeci de firme care iau bani din buget sînt comune la spitalele ”Malaxa” și ”Ilfov”.

Și, mai departe, firmele apar în cele 19 spitale ale Primăriei și în multe alte spitale din Capitală și din țară!

Armeanu este proba că Secureanu nu e o extravaganță cinică. Ei fac parte din același sistem care conduce spitalele din București.

Autoritățile au știut, însă n-au făcut conexiunile.

Iar DNA are partea sa de responsabilitate.

DNA a pasat dosarul Armeanu în 2012-2014!

În 2012, mai mulți angajați de la Spitalul Județean de Urgență Ilfov fac o plîngere la DNA sesizînd achizițiile suspecte ale managerului Eduard Armeanu.

Ei reclamă:

Pe scurt, ca la ”Malaxa”!

DNA ține dosarul doi ani, audiază ceva martori și nu-l consideră de competența sa.

În 2014 îl trimite la Parchetul de pe lîngă Judecătoria Sectorului 2.

Unde fie a murit de moarte bună, fie stă și acum cu o batistă în gură și bate cu pumnii în fișet ca să iasă și să povestească despre Eduard Armeanu.

Disperați, angajații spitalului se duc la ProTV și Paula Herlo difuzează două episoade de investigație despre Eduard Armeanu.

Neinteresant pentru procurori.

Aici apare o coincidență de zile mari.

DNA a declinat și dosarul Hexi Pharma tot în 2012!

Tot în 2012, la DNA deschide ușa o plîngere care conține licitații trucate pe dezinfectanți, unde apare și numele Hexi Pharma.

DNA îl declină tot la Parchetul de pe lîngă Judecătoria Sectorului 2!

Parchetul îl clasează în 2014.

Cu tot respectul pentru Daniel Morar, șeful de atunci al anticorupției, tocmai asistăm la al doilea dosar de sănătate pasat de DNA și care, după patru ani, se retrezește la viață în zgomotul furiei publice!

Iar în acești patru ani pacientul tremură în pijamale în fața unor rețele din ce în ce mai puternice, mai bogate și mai influente.

Corpul de Control a găsit în cinci zile ce n-au găsit procurorii în cinci ani

Ce n-au descoperit DNA și Parchetul de pe lîngă Judecătoria Sectorului 2 găsește Corpul de Control al Ministerului Sănătății.

Timp de cinci zile, între 19 și 23 septembrie 2016, Corpul de control al lui Vlad Voiculescu se deplasează la Spitalul Județean de Urgență Ilfov.

Inspectorii analizează ultimii doi ani, dintre care unul singur îi aparține lui Eduard Armeanu, care în decembrie 2015 pleacă pentru că justiția îl declară incompatibil.

Un an de radiografie a faptelor e însă suficient în ceea ce-l privește pe Eduard Armeanu.

După ce cei din Corpul de Control pun datele cap la cap, lucru care le ia cam o lună, ei predau concluziile ministrului.

Vlad Voiculescu le primește și le trimite repede, la începutul lui decembrie 2016, către DNA.

Ambii dau contracte prietenelor

"Nepoata" lui Secureanu, Mirela Toma, și "prietena" lui Armeanu, Florentina Jejeran

Dacă din cele 74 de pagini ale Raportului ștergi numele Armeanu și-l pui pe cel al lui Secureanu, poți jura că faptele au loc la ”Malaxa”.

Pentru că unele dintre ele sînt identice!

130.000

de lei a plătit Secureanu ”nepoatei” sale din banii spitalului pentru consultanță de management

807.000

de lei a plătit Armeanu prietenei sale pentru asistență juridică

Florin Secureanu îi dă ”nepoatei” sale Mirela Toma un contract de consultanță de management pe firma Griffon Management.

Eduard Armeanu îi dă ”prietenei” sale Florentina Jejeran un contract pentru asistență juridică cu 5.000 de euro pe lună.

Corpul de Control constată că, prin contract, avocata ”trebuia să îndeplinească anumite clauze, dar, de fapt, Spitalul Județean Ilfov a făcut plăți fără temei legal”.

Iar Gazeta Sporturilor a descoperit că, odată ajuns la Primărie, Armeanu aduce și contractul de 5.300 de euro al Florentinei Jejeran.

”Vineri seară, el căuta disperat actul, dar n-a mai fost lăsat să intre în Primărie”, spune cineva din administrația Bucureștiului.

Corpul de control a găsit toate sumele plătite pilei managerului. Ele se ridică la 180.000 de euro

Firmele lui Mircea Oprescu în ambele spitale

Zeci de companii se regăsesc în ambele spitale.

1

milion de euro a încasat Sterimed, firmă controlată de Mircea Oprescu, de la spitalul lui Armeanu în 3 ani

4,6

milioane de euro a încasat Sterimed, firmă controlată de Mircea Oprescu, de la spitalul lui Secureanu în 9 ani

Firmele de casă care au contracte cu "Malaxa", cele controlate de Mircea Oprescu și de amicul lui, Mihai Mesner, au înțelegeri și cu Spitalul din Ilfov.

Sterimed livrează de milioane de euro la ambele spitale.

”Spitalul Județean Ilfov încheie contractele fără licitații sau chiar fără anunț invocînd stare de extremă urgență sau stare de avarie fără să poată justifica în ce constau acestea” - Corpul de Control al MS

Avansul fără facturi, pe aceleași firme, este folosit de către amîndoi managerii și pentru aceleași firme.

Corpul de Control a găsit plăți fără facturi la Ilfov pentru Dante International, Evolution Prest Systems și Kodis Plus SRL.

Aceleași companii au beneficiat tratament similar și la ”Malaxa”.

Corupătorul Noventis a vîndut și lui Secureanu și lui Armeanu

O altă firmă, care deja și-a recunoscut calitatea de corupător la DNA, Noventis, e și pe lista lui Secureanu, și pe cea a lui Armeanu.

În cazul lui Secureanu, Noventis le-a plătit managerului și amicilor săi 470 de deplasări. Apropo de Noventis, ”Adevărul” dezvăluie că firma de turism Marshal trimitea direct la Noventis facturile cu numele lui Secureanu.

Un alt grup de companii pe lista comună a lui Secureanu și Armeanu este Denimed, cel controlat de Alexandru Grumaz, băiatul unui fost general STS.

Firmele lui Grumaz curăță lenjeria spitalelor.

1,2

milioane de euro a primit grupul Denimed de la Spitalul Județean Ilfov

150.000

de euro a primit grupul Denimed de la Spitalul Malaxa

”Grumaz venea des în birou la manager”, se aud, identice, declarațiile angajaților din amîndouă spitale!

”La noi erau chiar amici”, plusează cei de la Spitalul Județean Ilfov.

Și asta se vede.

Pentru că Denimed, grupul controlat de Alexandru Grumaz, ia 700.000 de lei de la Secureanu și de șapte ori mai mult de la Armeanu.

Preferata lor: ”Întreținerea calculatoarelor”

Ambii manageri au o pasiune pentru ”buticurile” de IT care fac ”mentenanță” pe bani mulți, fără ca nimeni din spital să poată spune ce înseamnă asta.

În cazul lui Secureanu, firma se numește RYS Force și scoate între 2.000 și 3.000 de lei pe zi direct din casierie pentru buzunarul lui.

În cazul lui Armeanu, Corpul de Control al Ministerului Sănătății a descoperit firma SC AB T&CO SRL, care încasează 11.000 de lei pe lună.

57 Raportul Corpului de Control despre contractul de mentenanță IT

Ene Patricia, managerul actual de la Spitalul Județean Ilfov, care a prelungit contractul făcut de Eduard Armeanu, nici măcar n-a putut arăta contractul inspectorilor!

”SCJU Ilfov a încheiat contracte de servicii de reparare și întreținere a sistemului informatic cu firma AB T & CO fără să justifice în nici un fel suma plătită lunar pentru acest contract”
- Corpul de Control al MS

AB T & CO este deținută de Bogdan Popoviciu, 45 de ani, fost secretar de stat în Ministerul Educației.

Jurnalul național a identificat firma AB T & CO printre furnizorii Poștei Române, iar Hotnews a scris că aceeași firmă a fost parte în lansarea unui portal despre IMM-uri care nu a funcționat niciodată.

Secureanu nu putea rata nici el firma lui Bogdan Popoviciu!

AB T & CO DIVIZIA, unde tot Bogdan Popoviciu e băgat, figurează cu 100.000 de lei și de la ”Malaxa”.

Refolosește materiale de unică folosință pentru nou născuți!

Cei doi manageri sînt și siamezi pasionați de risc.

Riscul altora.

Riscul femeilor care se operează și nasc în spital, riscul copiilor abia născuți.

Florin Secureanu curăță instrumentarul medical de la ginecologie cu o firmă care comercializează bijuterii!

Spitalul Județean Ilfov, condus de Eduard Armeanu, refolosește pe sugari materiale de unică folosință!

”În compartimentul de nou-născuți se reprocesau materiale sanitare de unică folosință în vederea reutilizării”
- Corpul de Control al Ministerului Sănătății

Inspectorii sînt atît de șocați de faptul că nou-născuții sînt expuși prin refolosirea materialelor de unică folosință încît strecoară această observație în mai multe locuri din raport.

Dincolo de contractele trimise la DNA, Corpul de Control arată că managerii nu știu să alcătuiască bugetele, că nu respectă regulile contabilității și că raportează secții întregi care nu există.

Pe scurt, că ei nu au capacitatea științifică, profesională și organizatorică a conduce eficient și în interesul pacienților spitalul!

O șansă să se prăjească rețeaua

Luni, 28 noiembrie, Secureanu se apleacă peste telefon.

Aparatul e pus pe speaker, ”Adi mereu vorbeșe așa, rareori îl ține la ureche”.

Nervos, Secureanu introduce în ecuație numele șefului său, Eduard Armeanu. Un șef mai mult simbolic.

Dar e suficient.

Ziarul află și îl sună pe Armeanu, directorul numit de Gabi Firea în fruntea spitalelor bucureștene.

”Ne-am văzut o singură dată!”, răspunde directorul la apelul Gazetei Sporturilor.

”Nu, nu, s-au văzut de mult mai multe ori!”, zîmbește cineva din ”Malaxa”.

Secureanu vorbește o dată și Armeanu dispare din Primărie.

La cîte noduri are rețeaua, imaginați-vă cum vor exploda luminițele de Sărbători de pe bulevardele orașului dacă, de data asta, și autoritățile și oamenii vor merge înainte.

***

Astăzi este 19 decembrie.

Pe 19 decembrie 1989, în zorii zilei, Timișoara era în stradă.

În timp ce Radio România nu informa nimic de ce se întîmpla în țară și transmitea somații înfricoșătoare la adresa românilor, Radio Europa Liberă redifuza mesajul Regelui Mihai.

Mesajul fusese transmis cu o seară înainte, chiar la încheierea emisiunii ”Actualitatea Românească”, și introdus de vocile de neuitat ale lui Neculai Constantin Munteanu și Emil Hurezeanu.

Regele deplînge ”cu ce cruzime reacționează autoritățile cînd vă cereți doar drepturile cele mai elementare”.

”Dar am și aveți speranță pentru că luați cuvîntul, pentru că nu vă mai temeți. Azi înțelegeți că le e frică de voi celor de la putere”, mai spune Majestatea Sa.

Au trecut 27 de ani și fiecare face ce știe.

Unii continuă să amenințe cu spaime.

”Se încearcă denigrarea medicilor, managerilor și spitalelor de stat și știm bine care sunt interesele”.

”De a opri cursul dezvoltării României, de a întoarce România înapoi sub dominaţie străină”.

”Până acum erau ascunse, se lucra printr-un lobby subtil, dar acum sunt deja pe față”.

”Aceste grupuri au scopul de a provoca dezordine şi distrugerea instituţiilor. Acţiunile lor sînt dirijate şi organizate împotriva patriei noastre”.

”Nu așa se face dezvoltare în această țară, ținând partea doar companiilor străine sau ținând parte doar lobby-ului privat”.

”Este de datoria noastră să acționăm împotriva celora care își vînd țara pentru un pumn de dolari sau de alte valute”.

”Se lucrează în defavoarea românilor”.

”Sînt acţiunile grupurilor antinaţionale”.

Frazele îngroșate sînt din 2016, cele cu litere normale, din 1989.

Primele îi aparțin primarului general ales democratic al Bucureștiului, celelalte au fost rostite de președintele Republicii Socialiste România, în amenințătorul său discurs televizat din 20 decembrie 1989, cînd a revenit din Iran.

Sau invers, că nu mai poți deosebi frazele și asta te tulbură!

Au trecut 27 de ani și ideile acelea sînt încă aici, înfipte adînc în noi.

Fiecare face ce știe.

Iar oamenii își cer ”doar drepturile cele mai elementare”.

Save

Episodul următor

După scena lui Ridzi, apare pupitrul lui Secureanu! ”Șefa auditului din Primărie l-a învățat pe Secureanu cum să iasă bine cînd l-a prins cu un pupitru de 80.000 de lei!”