Trei ani de la incendiul Colectiv – „Luptați pentru viața voastră!”

Articol publicat marţi, 30 octombrie 2018, 10:10

Ceva ce s-a întâmplat la puțin timp după ce răniții au ajuns în spitale i-a șocat pe părinți

Câteva zile imediat după ”Colectiv” noi, vorbesc în numele echipei de investigații a Gazetei, al nimănui altcuiva, am fost narcotizați de sentimentul general ”Lăsați spitalele să-și facă treaba!”.

Și permiteți guvernului să acționeze, că știe ce face!

Apoi au început să vină informațiile. O secție de mari arși de la Spitalul de Urgență Floreasca fusese inaugurată de două ori, însă e nefuncțională taman când sună ceasul nevoii și durerii.

Protocoalele de tratament lipsesc, iar medicii se ajută unii pe alții, la telefon.

Părinții la Bruxelles, băiatul lor la AKH Viena!

În plus, familiile reclamă un sistem de transfer intenționat greoi în străinătate, pentru că managerii sunt reticenți în a-și recunoaște neputința.

Unul dintre răniți, studentul în vârstă de 19 ani de la Automatică, Alexandru Hogea, ajunge in extremis la Viena, în timp ce părinții săi iau avionul de Bruxelles, ”pentru că aici ne-au trimis, aici ne-au spus că îl aduc”.

Sunt zile în care se confirmă vechea vorbă democratică: atunci când presa se poartă blând cu autoritățile, autoritățile se poartă neglijent cu cetățenii!

Înregistrarea de la Spitalul Municipal de Urgență

În cazul ”Colectiv”, cei vizați de conduita iresponsabilă a spitalelor și a sistemului medical sunt dintre cei mai vulnerabili pacienți critici: marii arși.

La scurt timp după incendiu, e începutul lui noiembrie 2015, ajunge în posesia ziarului Gazeta Sporturilor o înregistrare de la Spitalul Municipal.

Nu primim acceptul familiei să o difuzăm ca atare, dar o putem transcrie parțial și-i dăm drumul.

Părinții și prietenii sunt pur și simplu șocați.

Căci ”Municipalul” este cel mai mare spital din România. Iar șeful uneia dintre secții se plânge unor părinți că ”noi am făcut tot ce depindea de noi, acum e și treaba lui să lupte!”.

Până astăzi, n-am întâlnit un episod care să simbolizeze cu mai multă profunzime ce s-a întâmplat și ce se petrece în continuare cu viața noastră.

Unor oameni părăsiți de statul care era obligat să le apere sănătatea, salvați mai apoi, dar rămași în stare de inconștiență și infectați în ”bombele cu bacterii”, cum le numea doctorița Camelia Robu de la Spitalul de Arși, acestor răniți adormiți li se solicită un pic de implicare!

Să tragă nițel de ei!

Fetele și băieții arși la ”Colectiv”, copiii, frații și surorile noastre, sunt în comă, plutesc speriați între cer și pământ, și tot lor li se impută că nu fac suficient ca să se vindece.

Am fost educați că suntem vinovați când ne îmbolnăvim

Mentalitatea socială proiectată de fraza sinceră a medicului, ”să lupte și el pentru viața lui!”, este ușor de recunoscut.

Așa au crescut generații de copii în România. Val după val, educație a vinovăției rostogolite glacial anotimp după anotimp, românii au fost învățați să creadă că boala este vina lor.

De la o simplă răceală și până la paralizia corpului, ca în ”Mar Adentro” al lui Alejandro Amenábar, totul este reproșabil suferindului, în numele neatenției sau al destinului care-l privește tot pe el.

Am făcut ce am putut, acum să lupte pentru viața lui!” e certificatul imprescriptibil de culpabilizare pe care românul îl primește de când se naște și până când moare.

Legați de somnul profund prin păienjenișul cablurilor de la ATI, adormiți cu substanțe care puteau culca, fiecare, o herghelie de cai necuprinsă cât Mongolia, copiilor li se cerea să mai dea încă o lucrare de control.

Să nu-și dezamăgească, taman acum, părinții, medicii și, mai ales,”gura lumii”.

"Îmi puteți da ceva pentru durere, vă rog?"

Alex Hogea, în vișiniu, în vârful "turnului" uman făcut cu prietenii

Unii au izbutit și au supraviețuit, alții nu mai sunt printre noi.

Dar, dacă te gândești ce a rămas după acești trei ani, ai sentimentul că, sedați adânc, ei au auzit totuși chemarea noastră insolentă de a lupta.

Au luat-o în serios și ne-o întorc de ne merg fulgii!

Indiferent unde îi găsește această comemorare, pe care dintre tărâmuri, sutele de tineri morți sau răniți la clubul ”Colectiv” au început o treabă care nu se va potoli până când  România nu se va schimba.

De ce?

Pentru că așa procedează copiii buni, duc lucrurile la bun sfârșit.

Iar singurul lucru pe care-l putem face noi, ca să credităm viitorul lumii, e să-i creștem onești și fără să se mai învinovățească.

Înainte de a fi adormit, nimeni nu știa că pentru totdeauna, studentul Alexandru Hogea s-a adresat politicos adulților pe care-i întrezărea deasupra sa: ”Îmi puteți da ceva pentru durere, vă rog?”.

Da, putem.

În schimb, vă rugăm ca voi să continuați să ne oferiți durerea de nevindecat, până când vom înțelege că așa nu se mai poate.

"Mami, tu nu plângi după băiatul tău?". Mărturia și documentele familiei mințite: arsura a fost "umflată" de la 30-35% la 45-50%! (I)

"Ai grijă de noi, frate Alex". Familia Hogea întreabă cine le-a scos băiatul de pe lista de Bruxelles și demonstrează că a plecat contaminat cu bacterii (II)

Episodul urmator

Sentința din dosarul Colectiv. Vi-l mai amintiți pe primarul Piedone cum a venit noaptea cu dosărelul să ne spună că ”actele sunt în regulă”?!