Kovesi cere redeschiderea dosarului sponsorizărilor primite de pompieri, cel pe care DNA l-a clasat de două ori înainte de incendiul de la Colectiv!

Articol publicat luni, 14 decembrie 2015, 07:12

Neînțelegeri în DNA! Codruța Kovesi a emis o Ordonanță în care solicită cercetarea șefului ISU Bacău. Dar procurorul Nicolae Lupulescu pledează altceva în tribunal: ”Cele două clasări au fost legale. Las la aprecierea instanței să decidă”.

de Mirela Neag, Răzvan Luțac și Cătălin Tolontan

Șefa DNA face mutări din care rezultă că ancheta incendiului de la Colectiv se poate îndrepta și către șefii pompierilor.

Acum trei zile, vineri, 11 decembrie 2015, Tribunalul Militar din Copou a judecat redeschiderea urmăririi penale în procesul prin care șeful ISU Bacău,  colonelul Ioan Mihalache, fusese cercetat pentru sponsorizările pe care inspectorii de pompieri din subordinea sa le solicitaseră firmelor din Bacău.

Inițial, DNA clasase de două ori acest caz.

În februarie 2015, o făcuse prin generalul-locotenent Ion Alexandru, șeful de atunci al Secției Militare de la DNA, între timp dat jos de Kovesi.

Și mai apoi, în iulie 2015, dosarul a fost clasat prin generalul-maior Nicolae Lupulescu.

Între cele două Ordonanțe care închideau cazul, Tribunalul Militar din Iași solicitase DNA să facă propriile cercetări, sesizînd că prima clasare se bazase exclusiv pe cercetările interne ale IGSU.

Prin urmare, procurorul Lupulescu a audiat 90 de firme care i-au sponsorizat pe pompierii din Bacău. Concluzia lui a fost că ”bunurile și serviciile care au făcut obiectul contractelor de sponsorizare sau de donație către Asociația Pompierilor Băcăuani, în 2013 și 2014, nu au fost date pentru a influența modul de îndeplinire a atribuțiunilor de serviciu de către inspectorii ISU Bacău”. Și l-a clasat a doua oară.

Dar, după catastrofa de la Colectiv, Laura Codruța Kovesi e de altă părere decît cei doi magistrați militari din subordinea sa. Și contrazice inclusiv raportul corpului de control de la IGSU, care nu văzuse nici el vreo problemă în rutina sponsorizărilor.

Șefa DNA a emis o Ordonanță în care cere redeschiderea dosarului sponsorizărilor.

Subiectul sponsorizărilor cerute de pompieri a intrat în atenția publicului după ce Gazeta Sporturilor a scris începînd cu 5 noiembrie despre sumele de bani pe care inspectorii de la Avizare, Prevenire și Control din cadrul ISU București le cereau firmelor pe parcursul anilor 2012-2014.

Conform mai multor pompieri, ”noi știam că aceste sponsorizări transformau controlul într-unul fără sens, pentru că nu puteai să fii aspru cu cei de la care iei bani, dar asta ne cereau șefii să facem”. 

Ziarul obține inclusiv mărturii că în 2014 se aplicau norme de sponsorizări la ISU București angajaților și publică declarația șefului de atunci al ISU, Stelian Duduș, care recunoaște practica și susține că șefii din MAI le cunoșteau.

În 2015, Duduș a fost avansat la IGSU, încă o dovadă că sponsorizările erau considerate firești de către tot sistemul format din ISU, IGSU, MAI și Departamentul de Situații de Urgență.

Metoda sponsorizărilor era cunoscută inclusiv de Raed Arafat, după cum reiese dintr-un document pe care ziarul l-a tipărit pe 17 noiembrie, parte a unui dosar mai mare, din care face parte și o Notă de Control 75190 din 23.01.2015.

Deși această notă constituie informație publică, IGSU a refuzat inițial să o comunice, oferind-o ziarului abia după intervenția publică a premierului Cioloș.

De ce a încercat IGSU să ascundă nota și concluziile controlului?

Pentru că, în momentul în care IGSU ne remite Nota de Control 75190, am putut vedea că șefii pompierilor recunosc că nu pot controla o parte dintre sponsorizări, ”pentru că IGSU, conform legislației, nu are competența de a solicita documente firmelor private care au sponsorizat Asociația”. Cu alte cuvinte, din nota de control reiese clar că inspectorii cu statut de ofițeri ai MAI adunau sponsorizări pentru asociații asupra cărora ministerul nu avea nici un fel de control. 

Mai mult decît atît, sistemul lucrează ca o suveică. După ce, în primă instanță, firmele sponsorizează Asociația, o parte din bani sau din bunuri merg de la Asociație la ISU, prin alte contracte de sponsorizare, 36 numai la Bacău!

În acest timp, înalții responsabili din MAI și din Departamentul de Urgență nu au nimic împotriva sponsorizărilor așa cum sînt ele descrise în Nota de Control.

Generalizat la nivelul țării, mecanismul devine imposibil de controlat.

Pe 10 noiembrie, judecătorul Gabriel Gunescu, de la Tribunalul Militar București, care judecă arestarea preventivă a celor doi inspectori care fuseseră în control la Colectiv începînd cu septembrie 2014, sesizează anormalitatea fenomenului sponsorizărilor și atrage atenția că ”sponsorizările fac parte din lanțul cauzal al tragediei de la clubul Colectiv”.

În aceleași zile, nu e clar cînd pentru că nu deținem Ordonanța de redeschidere, știm doar că pe 12 noiembrie dosarul este înregistrat la Tribunalul Militar din Iași, Laura Kovesi cere redeschiderea cazului de la Bacău.

Este probabil ca Ordonanța emisă de șefa DNA să fi fost anterioară articolului prin care ziarul prezenta cazul prin care parchetul anticorupție a îngropat de două ori dosarul. Ceea ce ar însemna că cineva din DNA și-a amintit, pe fondul apariției sponsorizărilor în dezbaterea publică, despre dubla clasare a cazului de la Bacău și Laura Kovesi a reacționat imediat.

Tribunalul Militar din Iași a fixat un termen în camera preliminară pe 3 decembrie, dar atunci DNA nu s-a prezentat.

Judecătorul a amînat.

La termenul  din 11 decembrie, din partea DNA apare generalul Lupulescu, cel care, potrivit unei mărturii a ziarului, prezintă Ordonanța în instanță, dar nu pledează pentru redeschiderea dosarului cu sponsorizări! El își apără fosta soluție, susține în fața judecătorului că ”cele două clasări au fost legale” și încheie spunînd: ”Las instanța să se pronunțe în privința redeschiderii”.

Instanța a decis să amîne pronunțarea pentru vineri, 18 decembrie.

Episodul urmator

Supraviețuitorul de la Colectiv a avut dreptate: conform coordonatelor GPS, două ambulanțe BGS și Sanador au ajuns în zonă, dar au fost refuzate! Ce spune Arafat