ENEN

#Colectiv - Raed Arafat îi răspunde lui Dacian Cioloș: ”Și la atentatele din Bruxelles resuscitările s-au făcut pe caldarâm!”. I-a trimis premierului și poze din Belgia

Articol publicat joi, 24 martie 2016, 15:03

Criticat pentru ”necoordonare și improvizație”, Departamentul pentru Situații de Urgență a răspuns direct premierului printr-un document de 30 de pagini, care a ajuns azi.

”Înainte de orice, notați-vă, vă rog, această cifră: 4 șefi de unități de pompieri din București au cerut recent să fie eliberați din funcție și mutați din zona operațională”, spune unul dintre oamenii lui Arafat, care a lucrat la documentul prin care Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU) răspunde Corpului de Control al Guvernului.

”Ce vreți să spuneți cu această cifră?”. ”Că asta se întâmplă când arăți cu degetul și, drept urmare, oamenii se gândesc dacă mai merită să-și asume responsabilitatea!”. 

25

de unități ISU există în București-Ilfov, șefii a patru dintre acestea solicitând să plece din prim-plan

3

rânduri de șefi, a câte trei ofițeri superiori, s-au perindat la comanda ISU - Dealul Spirii din noiembrie 2015 și până acum

Corpul de Control al premierului Cioloș a criticat în termeni fermi intervenția de la ”Colectiv”.

Documentul Guvernului are 84 de pagini și îl puteți găsi pe Hotnews. E datat 16 martie 2016 și analizează reacția autorităților la ceea ce Palatul Victoria numește ”cel mai mare dezastru provocat de om cu care s-a confruntat societatea românească în ultimii 25 de ani”.

Din el, Ambulanța București iese bine, iar DSU, ISU și Ministerul Sănătății nu primesc notă de trecere.

În documentul de 30 de pagini pe care Raed Arafat l-a trimis expres către Dacian Cioloș apare punctul de vedere al instituțiilor subordonate lui: ISU, SMURD și DSU.

Răspunsul lui Arafat e dat pe puncte și a fost redirecţionat de către premier către Corpul de Control.

Cineva din Executiv a confirmat: ”Da, e normal ca să existe și punctul de vedere al instituțiilor analizate în raport. Documentul DSU a ajuns la Corpul de Control. Se  vor întâlni și vor discuta. Mai multe nu vă putem spune”.

Plecat pentru două zile din țară, șeful DSU nu a detaliat nici el răspunsul trimis lui Dacian Cioloș.

Reconstituit din surse concordante, provenind din ambele părți, punctul de vedere al celor de la DSU, SMURD și al pompierilor conține următoarele argumente:

1. De ce nu s-a ridicat ”spitalul de campanie” mobil?

Corpul de Control: ”Decizia de neinstalare a posturilor medicale avansate a fost o decizie de oportunitate luată de șeful DSU (...) Resuscitarea victimelor a fost făcută în condiții improprii, pe asfalt”.

Răspunsul DSU: În toate marile catastrofe, activitatea de salvare a vieților este prioritară. ”La Boston, Paris și, recent, la Bruxelles, echipele de salvare au procedat la fel ca la Colectiv. Vă atașăm fotografii din care puteți vedea cum și acolo oamenii au fost resuscitați și îngrijiți, inițial, pe caldarâm”. Ei au răspuns că în resuscitare nu poți întrerupe manevrele mai mult de 10 secunde.

Cei din Corpul de Control consideră că decizia medicală nu e de comentat, dar constată că există informații potrivit cărora instalarea ”cortului - spital mobil” ar fi început, dar s-a oprit. Ei arată că instalarea ar fi durat 18 minute, iar din momentul sosirii primei ambulanțe și până când s-a evacuat ultimul rănit în viață, ora 00:20, au trecut circa o oră și patruzeci de minute.

2. Ce trebuia să coordoneze Raed Arafat?

Corpul de Control: ”Șeful DSU ajuns la fața locului ar fi trebuit să coordoneze, potrivit legislației în vigoare, TOATE activitățile de intervenție, nu doar cea de ajutor medical calificat”.

Răspunsul DSU: Incendiul a fost stins în aproximativ trei minute de când primele echipaje de pompieri au ajuns acolo. ”La 22:47-22:48 incendiul a fost stins. Coordonatorul DSU, Raed Arafat, a ajuns la Colectiv în jurul orei 23:20, când nu mai ardea nimic și doar operațiunea de salvare medicală mai era în plină desfășurare”. Prin urmare e incorect să i se reproșeze că nu a coordonat ceva ce nu mai exista.

Argumentul Guvernului este acela că Departamentul pentru Situații de Urgență, ”o structură specială cu 50 de oameni”, a fost creat tocmai pentru ca să controleze cineva toate aspectele într-o astfel de criză. ”Nu doar stingerea incendiului sau îngrijirea medicală de la fața locului, ci și redistribuirea către spitale, activarea planului alb al spitalelor sau ordinea de la fața locului”, a explicat un om din Executiv.

3. Cum s-a activat planul roșu?

Corpul de Control: ”Planul roșu a fost activat târziu”.

22:50

este ora declanșării planului roșu de intervenție, la 18 minute de la primul telefon primit la 112 și la 7 minute după ce echipajul a ajuns la ”Colectiv”

Răspunsul DSU: ”Chiar și nedeclarat, planul roșu a fost activat”. Ideea oamenilor lui Raed Arafat este aceea că s-au folosit toate mijloacele din dotare, ca și cum planul roșu fusese deja declarat. De fapt, ei acuză formalismul alcătuirii raportului Corpului de Control.

”ISU a mobilizat toate mijloacele abia după ce primul echipaj al lor a ajuns acolo. Dovadă e că ei înșiși au admis în documentul anterior, <Lecții învățate>, că Ambulanța a trimis imediat toate forțele, în timp ce ei au ales să aștepte confirmarea după ce primii lor oameni au ajuns la Colectiv”
- oficial din Guvern

4. ”Comanda s-a schimbat și la câteva minute”

Corpul de Control: Comanda operațiunii de la Colectiv s-a schimbat de câteva ori, uneori la câteva minute. Practic, nici nu au avut timp să-și informeze superiorii.

Răspunsul DSU: Conform Ordinului ministrului de interne nr. 1134/2007, comanda militară se schimbă în funcție de gradul superior care ajunge la fața locului. Asta nu înseamnă că fluența activității a fost afectată în vreun fel.

CRONOLOGIE

22:32 - primul apel la 112

22:37 - primii care ajung la fața locului sunt polițiștii de la Secția 14, cu două echipaje

22:43 - ajunge primul echipaj de la Ambulanță și primele echipaje ISU

22:44-  ajunge a doua mașină de la Ambulanță. Când sosesc următoarele echipaje ISU, la fața locului erau 5 mașini de la Ambulanță

5. Cine a făcut raportul Corpului de Control?

La acest punct, se inversează replicile, primii care vorbesc fiind cei de la DSU.

DSU: Nu e normal ca un astfel de raport să fie alcătuit de oameni care să nu aibă experiență în situații de urgență.

Corpul de Control: ”E normal ca un corp de control să nu aibă specialiști în orice domeniu. Unii dintre cei care au cules datele sunt foști polițiști, alții, juriști. Desigur, nu suntem Dumnezei! Dar am avut consiliere de la oameni cu experiență în domeniul situațiilor de urgență, pe unii i-am numit în raport, pe alții, nu”.

”Sistemul de urgență din România este recunoscut și dat ca exemplu de multe țări europene. Nu e normal să fim judecați pe argumente emoționale”
- Răspunsul DSU

”Evident că dacă incendiul de la Colectiv ar fi avut loc acum 10 sau 15 ani ar fi fost mult mai rău! Intenția noastră nu este aceea de a acuza sau de a viza pe cineva, cu atât mai puțin pe Raed Arafat. Dar vrem să dăm un impuls" oficial din Palatul Victoria

Cei din Guvern susțin că nu vor să intre într-un război al declarațiilor și că Raed Arafat nu e în pericol.

"Dar credem că e responsabilitatea noastră față de cetățeni să ne asigurăm că nicio instituție, oricât de performantă se consideră, să nu spună: nu mai avem nimic de învățat, nu mai avem nimic de îmbunătățit. E genul de punct de vedere pe care premierul Cioloș nu-l va accepta niciodată”, a declarat o sursă.

Care vor fi pașii următori?

Raed Arafat intenționează să facă public în câteva zile răspunsul DSU.

Pe de altă parte, Guvernul susține că a gândit raportul Corpului de Control ca pe ”primul pas într-o operațiune mai largă”.

Ei așteaptă și răspunsul celorlalte insituții, apoi vor să se pună la masă  și ”cei care răspund de fiecare domeniu, de la infecțiile nosocomiale și până la situațiile de urgență, să prezinte un plan cu ce e de făcut”.

Episodul următor

#Colectiv. Șeful Corpului de Control al lui Cioloș: ”N-am știut că mașinile SMURD nu au GPS! Poate așa se explică cifrele neclare”