#Colectiv. Șeful Corpului de Control al lui Cioloș: ”N-am știut că mașinile SMURD nu au GPS! Poate așa se explică cifrele neclare”

Articol publicat marţi, 29 martie 2016, 15:03

Valentin Mircea îi amintește lui Raed Arafat că a discutat două ore cu trei oameni ai Corpului de Control chiar la sediul DSU, deși acum secretarul de stat susține că nimeni n-a vorbit cu el, ”în afară de aducerea la cunoștință a demarării controlului”.

UPDATE: Corpul de Control a revenit cu un telefon în această după-amiază: ”Există o eroare într-unul din punctele pe care vi l-am spus. În corpul răspunsului de la ISU-SMURD sunt timpii pe calupuri, dar în anexă ne-au defalcat timpii pe fiecare echipaj în parte. Deci avem acești timpi. Îmi pare rău că am furnizat o informație inexactă, pur și simplu eram bulversați de ceea ce aflasem, că mașinile nu au GPS”.

Interviul are loc în sediul guvernului.

Participă Valentin Mircea, șeful Corpului de Control, și unul dintre oamenii care au lucrat efectiv la raportul ”Colectiv”. El cere însă să nu i se publice numele.

”Sunt funcționar public. Îmi fac treaba, vă explic ca să explicați oamenilor mai departe, dar nu vreau să intru în polemici”, spune omul.

-Domnule Mircea, premierul a declarat în această dimineață: ”N-am fost, nu sunt si nici n-o sa fiu vreodata ofițer acoperit". Dumneavoastră puteți spune același lucru?

-Sigur! N-am fost, nu sunt și nici nu voi fi agent acoperit. (Surâde) Merg și la notariat ca să declar acest lucru. (E mirat că interviul începe așa).

-Vă explic de ce am întrebat. Raportul este extrem de tranșant. Raed Arafat este hiperpopular, pe baza meritelor sale. E pentru prima oară când apare un document oficial atât de dur, care-l vizează direct. El acuză planuri țesute împotriva lui. Publicul are dreptul să știe dacă cel care a întocmit raportul are pe cineva în spate sau reprezintă alte interese.

-Răspunsul e nu! Apoi, nu știu dacă raportul e tranșant. Știu că eu și colegii mei, ei au contribuția principală, am lucrat, cum se zice, cu materialul clientului. Acolo e ceea ce a reieșit din documentele trimise de autoritățile implicate.

-Ați folosit informații de la serviciile secrete sau ați vorbit cu cineva de la servicii?

-Nu. Încă o dată. E un document de învățare, dacă vreți. Nu am vizat pe nimeni anume. Nu e o acuză, ci o invitație la a îmbunătăți și reforma sistemul.

-În raport scrie că primele echipaje de intervenție, ale ISU-SMURD și ale Ambulanței, au ajuns la Colectiv la 22,43.

11 minute

au trecut de la primul apel la 112 și până cînd au ajuns primele mașini cu salvatori, conform datelor din documentul Corpului de Control

-Da, așa e, la 22,43 au ajuns.

-De unde știm asta?

-(ambii oameni se uită lung) Ce vreți să spuneți?

-Care e sursa dumneavoastră?

-(continuă să nu înțeleagă) Corespondența noastră cu ISU și cu Ambulanța. Sunt datele lor. Ne-au trimis un tabel.

-Și ei de unde știu când au ajuns acolo echipajele?

-Le-au comunicat acestea, cred.

-Și al doilea echipaj de la SMURD când a ajuns?

-(Consilierul răsfoiește raportul) Nu ne-au comunicat. ISU ne-a dat ora primelor forțe și apoi ne-au informat doar că au ajuns în calupuri de segmente orare, nu pe minute exacte.

-De ce? Dacă știu ora primului echipaj de ce nu știu și ora celui de-al doilea echipaj SMURD?

-Nu avem un răspuns.

-Dar știați că nu există GPS pe mașinile ISU, SMURD și pe Ambulanțe? De ce nu există informația aceasta în raport?

-Știam doar de ambulanțe. Nu știam că nu există GPS pe SMURD! Nu există?

-Nu, nu au existat. Și urmează întrebarea: acesta e un sistem care lucrează în materie de timpi pe cuvântul celor de acolo? Martorii susțin în continuare că s-a ajuns nu în 11 minute, ci mai târziu. De acord, martorii erau speriați, timpul le curgea subiectiv, dar nu ar fi normal să existe un sistem de intervenție a cărui acuratețe de raportare să nu depindă de factorul uman?

-Da, e o chestie importantă. Poate așa se explică și faptul că multe ore nu se potrivesc. Probleme cu orele și cu numărul forțelor sunt, într-adevăr. De pildă, nici acum ISU nu a putut să ne spună câte echipaje a mobilizat. Cifrele variază.

-În observațiile la raportul Corpului de Control, DSU susține că cifrele variază pentru că ați adresat aceeași întrebare la entități diferite, care raportează diferit.

-Haideți! Nu despre asta vorbim. Noi vă spunem ceva clar: în corpul răspunsului de la ISU era o cifră, iar în anexele date tot de ei erau alte cifre. Nici când le-am sesizat discrepanțele, nu le-au conciliat! Sau, de pildă, în alt răspuns al ISU se susține că atunci când mașina SMURD a ajuns, la Colectiv erau deja 5 mașini de la Ambulanță. Nu puteau fi 5 pentru că Ambulanța București ne-a dat pe minute sosirile. SMURD nu putea ajunge la 22,43 și să găsească acolo cinci ambulanțe pentru că atunci era doar una, peste un minut a sosit a doua și tot așa.

-E important când a ajuns al doilea val ISU-SMURD și din altă perspectivă. Pentru că, în propriul raport ”Lecții învățate” ei înșiși au recunoscut că n-au mobilizat toate forțele decât mai târziu. După ”recunoașterea de la fața locului”, cum scriu negru pe alb în răspunsul către Corpul de Control.

-Așa scriu, da.

-Raportul sesizează o sumedenie de cifre care nu corespund. I-ați întrebat de câte ori a apelat România, în 2005-2015, la Mecanismul european care a fost apelat acum mai târziu?

-Da, iar răspunsul DSU a fost că de 4 ori. Comisia Europeană ne-a răspuns însă că România a apelat de 5 ori.

-De ce n-ați discutat și cu Raed Arafat înainte de a preda raportul către premier?

-Am discutat.

-N-ați discutat, susține el, doar i-ați zis că faceți controlul. Un anunț nu înseamnă că ați discutat.

”În cazul secretarului de stat, Șef al DUS, a existat o singură discuție cu autorii raportului, discuție în cadrul căreia i-a fost doar adus la cunoștință demararea acțiunii de control”
- Răspunsul scris al DSU

”Îmi pare rău, dar nu e adevărat. Trei oameni de la noi au fost la sediul DSU și au discutat aproximativ două ore cu trei oameni de acolo, conduși de domnul Raed Arafat. De fapt, dânsul a început discuția, la care a participat în întregime, expunând pe larg ceea ce crede dânsul despre intervenția de la Colectiv”
- Valentin Mircea, șeful Corpului de Control al Guvernului

-Ați vorbit și cu alți oameni din sistemul de urgență?

-Cu mulți oameni și de foarte multe ori! De pildă, cu domnul general Cornea, șef al IGSU. Am corespondat intens cu toate instituțiile. Am așteptat răspunsuri, le-am spus unde nu coincid cifrele. Aș vrea să fiu corect înțeles. Nu suntem perfecți. Dar, cu tot respectul pentru domnul Arafat, nici nu ne apucăm acum să schimbăm felul în care se întocmește, în toată lumea civilizată, un document al Corpului de Control, care e un act unilateral de constatare și evaluare până la urmă.

500

de milioane de euro pe an costă sistemul de intervenții de urgență

8

milioane de intervenții pe an are acest sistem, conform declarației lui Raed Arafat de la ”Sinteza zilei”

-Raed Arafat a numit întâlnirea de ieri cu dumneavoastră drept ”una pozitivă”. Și a mai spus, la emisiunea lui Mihai Gâdea, că ”Raportul Corpului de Control va fi completat și publicat în varianta definitivă”.

-A fost, într-adevăr, o întîlnire pozitivă. Sensul documentului și dorința premierului este ca lucrurile să se îmbunătățească.

-Veți elimina ceea ce l-a deranjat pe Raed Arafat? Vor dispărea expresiile de genul ”reformă radicală”, ”intervenție cu improvizație”?

-Nu. Nu modificăm concluziile. Adăugăm răspunsurile lor.

-Raed Arafat susține că trebuia să dați publicității raportul definitiv. Când va fi definitiv?

-Să nu revenim, vă rog, la ce înseamnă un document al Corpului de Control.

-Deci nu modificați concluziile?

-Doar dacă ne cere premierul.

-Și dacă vă cere, ce? El este beneficiar, nu poate modifica un rezultat. În fine, e clar că acum nu e sigur ce se va întâmpla cu documentul. În privința secției moderne de arși de la”Floreasca”. Ce s-a petrecut acolo?

-Inițial, am trimis o echipă la Spitalul de Urgență ”Floreasca”. Și ne-au spus că secția modernă nu e dată în folosință. Probleme cu angajarea personalului, în principal. Mai apoi, le-am cerut să ne dea în scris. Și ne-au comunicat că au folosit sala de operații din acea secție.

-Asta e o informație nouă pentru public. Până acum s-a știut că nu a fost folosită deloc în timpul crizei de la ”Colectiv”.

-Așa știam și noi.

-Deci i-au dat drumul? A avut aviz de funcționare de la Direcția de Sănătate?

-Nu știm. Pe gură ne-au spus că nu au folosit-o deloc, în scris ne-au spus că au folosit doar sala de operații.

-O altă temă. Raportul nu insistă pe infecțiile intraspitalicești.

-Nu, dar o să vedem ce facem în continuare. Am notat însă că datele prezentate de spitale și de controlul Direcției de Sănătate nu oferă încredere. De pildă, la Bagdasar Arseni se spune că au avut zero infecții pe Colectiv! La Sf. Ioan, spitalul ne-a dat 7 cazuri, iar Direcția de Sănătate, 5. Spitalul de Arși ne-a recunoscut 4 cazuri, iar Direcția de Sănătate, 3.

-Și lucrurile rămân așa?

-Dorința premierului e să nu rămână așa sub nici o formă! Pasul 1 e raportul, pasul 2 va fi dedicat discuțiilor pe soluții. Iar pasul 3 va consta într-un plan de acțiune. În toate zonele implicate.

”Noi când am spus că s-a intervenit nesatisfăcător ne-am referit la toate forțele implicate. Nu doar la salvarea de la locul dramei, ci și la spitale, la mecanismul european și la toate aspectele. Toate trebuie remediate”
- Valentin Mircea

-Cu Planul Alb de mobilizare a forțelor în spitale cum a fost?

-El este o prelungire în spitale a Planului Roșu. Dar au existat spitale care nu l-au avut. Unele ne-au spus că au acționat din instinct, pentru că și-au dat seama că se întâmplă ceva grav.

-Ați văzut protocolul pentru marii arși?

-L-am cerut, dar nu l-am primit.

-Există?

-Nu știm.

-Deci după 5 luni nu știm dacă a existat un protocol de tratament pentru marii arși. Părinții vor da statul în judecată pentru că ei consideră că unii răniți au fost tratați greșit, iar noi nu știm dacă există un document, o procedură care să arate medicilor neobișnuinți cu marii arși ce pași trebuie urmați.

-Nu avem un răspuns.

-Dar realizați că, inevitabil, răniții au ajuns la spitale care n-aveau nici o expriență în mari arși. Nu e de vină nimeni pentru asta. Problema e că medicii n-au avut după ce să se ghideze, altfel decât după telefoane date colegilor.

-Așa s-a întâmplat, au fost duși la multe spitale.

-Revenind la premier, Dacian Cioloș a declarat explicit că nu vizează schimbarea lui Raed Arafat.

-Ceea ce dorim noi, și credem că dorește orice cetățean român, e ca indiferent de funcție și de merite, iar domnul Arafat are merite incontestabile, să poți să primești aprecieri, fără să le consideri acuze. Când cineva îți spune că se putea mai bine asta nu e o acuză.

-Nu discutați cumva totul foarte birocratic și procedural? Asta v-a reclamat și Raed Arafat. Că dacă se stătea după proceduri mureau zeci de oameni numai în acea noapte.

-Și dumneavoastră cum vă sună acest răspuns? Sistemic e un răspuns greșit. Adică procedurile pe care le-a conceput Raed Arafat ar fi condus la moartea a zeci de oameni?!

”Îl respect pe domnul Arafat, dar dacă te zburlești și nu asculți, nu-ți face bine. Nu face bine nici dânsului, nici oricui altcuiva, mai ales unui om aflat în serviciul public”
- Valentin Mircea

-Remarca DSU și a lui Raed Arafat este aceea că acuzele din raport pot scădea nu doar încrederea publicului, ci și a celor care lucrează în sistemul de urgență.

-Înțelegem, dar încredere în sistem presupune și altceva. Încredere înseamnă și să nu rămână umbre și semne de întrebare.

-Apopo de lămuriri și transparență. Credeți că ar fi util ca la cheltuieli anuale de 500 de milioane de euro, cam atât costă sistemul de urgență cu tot cu salarii, publicul să poată ști care sunt firmele care câștigă marile contracte de dotare și de medicație?

-Da. În ceea ce ne privește, vrem să facem un control de fond nu doar la DSU sau ISU-SMURD, ci la toate instituțiile implicate în cazul Colectiv.

-Ce numiți un control de fond al Corpulului de Control al Guvernului?

-Un control de sistem, dacă vreți. De la numărul de posturi ocupate, până la dotare și licitații. Îi putem ruga, pe anumite secțiuni, și pe cei de la Curtea de Conturi sau de la ANAF, să ne ajute. Repet, ne referim la spitale, la direcția de sănătate, la tot, nu doar la SMURD.

-Legea vă permite să faceți așa ceva?

-Legea după care funcționăm e vagă, sau poate cuvântul mai bun e generică, și vom vedea cum procedăm.

-Dacă e vagă înseamnă că eu vă pot închide ușa în nas. Veniți la iarnă că am de lucru! Mă puteți penaliza în vreun fel?

-Nu. Dar există, totuși, autoritatea premierului. Repet, nimeni de la guvern nu vânează pe nimeni. N-am orgolii, am trecut și peste referirile la persoana mea făcute indirect de domnul Arafat. Că nu suntem specialiști în sănătate, nu suntem.  Dar suntem specialiști în control. Dacă nu vrea să ia în serios acest raport, foarte bine, să-l ia în zona: sunt semne serioase și legitime de întrebare? Sunt!

”Orice român care a citit fraze din acest raport își dă seama că nu se bazează pe părerea unor oameni, ci pe cifre și fapte furnizate chiar de către autoritățile responsabile. Unele arată, din păcate, exact ce am scris acolo: improvizație, lipsuri și încălcarea procedurilor”
- Valentin Mircea, șeful Corpului de Control al Guvernului
Episodul urmator

Piedone le-a amenajat un birou în primărie pompierilor care s-au făcut că verifică ”Colectiv”