”Răniții sînt spălați cu apă de la robinet?”. ”Da. Cu filtru n-are debit. Dar vreți adevărul? De ce sîntem bruscați că nu i-am trimis în străinătate pe cei de la Colectiv, dar nu ne întrebați și ce s-a întîmplat cu muncitoarea arsă la Brașov?!”
Articol publicat joi, 3 decembrie 2015, 18:12
Adrian Stănculea, șeful ATI de la Spitalul de Arși pune cîteva întrebări despre Colectiv ”pe care nu le veți suporta”
UPDATE: "Dragul nostru băiat, hai să-ți spunem cum ți-ai petrecut ultimele 23 de zile pe pămînt". Poți găsi pe facebook mesajul lui Narcis Hogea, tatăl care și-a pierdut fiul de 19 ani la 23 de zile după incendiul din Colectiv. Acesta se adaugă mesajului-manifest postat în urmă cu cîteva zile de un alt părinte îndoliat, Eugen Iancu
de Mirela Neag și Cătălin Tolontan
Înainte de a trage în mesager, adică în medicul care a vorbit, băgați de seamă că oficialii Spitalului de Arși i-au confirmat spusele. Există, desigur, și diferențe de opinie, există și sentimente decontate între medici, dar faptele principale sînt asumate de toate părțile.
Cînd se ajunge în acest punct, înseamnă că nu mai e nimic de ascuns.
Și, orice iese la iveală, aia e! Ne convine sau nu, aia e.
Medicii din România par că au ajuns la limita răbdării și se comportă ca și cum nu mai au nimic de ascuns. Au început să dispară în fum iluzii precum faptul că avem cele mai curate județe din România, semnalate aici de Mixich. Medicii înșiși ne aruncă în față adevărurile reci.
Precum această întrebare a unui medic: ”Vreți adevărul? De ce sîntem bruscați că nu i-am trimis în străinătate pe răniții de la Colectiv, dar nu sîntem întrebați ce s-a întîmplat cu muncitoarea arsă în incendiul de la Brașov?!”.
Tăcere.
Vom vorbi imediat și despre acest lucru.
Să le luăm pe rînd.
Ieri, într-o conferință de presă, Spitalul de Arși a confirmat majoritatea lucrurilor dezvăluite ieri pentru cititorii Gazetei de doctorul din interior.
”Da, trei răniți de la Colectiv spitalizați la noi au murit din cauza germenilor”, a spus Adrian Stănculea, șeful ATI și purtător de cuvînt al Spitalului de Arși.
E vorba doar de cei care au murit în Spitalul de Arși, dar situația suprainfecțiilor, potrivit lui Stănculea, ”este aceeași în toate spitalele”.
Oficialul spitalului a insistat pe ideea că ”răniții au primit cele mai bune îngrijiri posibile în România, dar evident că nu la nivel european”.
Reluăm discuția cu medicul care a dorit să i se păstreze anonimatul:
INTERVIU ”Unii dintre stagiari își făceau selfie cu marii arși”
- Ne-ați spus că și răniții trimiși în străinătate au prezentat suprainfecții?
- Da. Unii dintre ei au murit la transport, alții la scurt timp după ce au ajuns în clinicile din străinătate. A fost tîrziu, îmi pare rău, acesta este adevărul.
- Știți de cazuri în care medicii de afară i-au contactat pe cei din țară rugîndu-i să le spună ce-i cu infecțiile acestea?
- Da, au fost. Știu și cazuri de oameni care n-au plecat la timp pentru că a existat o tergiversare, au tot fost amînați și care, cînd au ajuns acolo, erau deja într-o stare prea gravă ca să fie salvați.
- Dar Spitalul de Arși are condiții atît de precare?
- Condițiile sînt una și atitudinea e, uneori, asemănătoare. Știți, de pildă, că răniții sînt spălați cu apă de la robinet?!
- Sînteți afectat.
- Da și am sentimentul că nu știu ce să fac. Să mă duc să le spun asta părinților e ca și cum le-aș spune că le-au murit copiii a doua oară. Am văzut, de pildă, o fată care nu era intubată.
- Imediat după explozie?
- Nu, nu, la cîteva zile după. Era deja în spital. Și a murit la cîteva minute după aceea. Eu am spus colegilor că a fost ”un defect de supraveghere”, știu că sună rău, dar așa cred că a fost. Repet, nu acuz pe nimeni, s-a și muncit mult, dar au existat și zone care n-au funcționat.
- S-a spus că sînt răniți cu arsuri unice, cum nu s-a mai văzut.
- Nu, au fost arsuri normale pentru incendiu. Sigur că alți colegi, de la alte spitale, nu văzuseră cazuri de acest gen. Dar declarațiile unor oficiali că e ceva nemaivăzut mi s-a părut că vor să spună altceva. Era ca și cum toată lumea era pregătită pentru morții care urmau.
- Cît au știut rudele?
- Nu-mi dau seama cît au știut în toate cazurile. Dar germenii există în analize și nimeni nu poate nega acest lucru.
- Cu ce rămîneți după tot ce s-a întîmplat?
- Cu durere. Și cu sentimentul că puteam face mai mult. Și nu toate țin de dotare. De pildă, unii stagiari își făceau poze selfie cu ”arșii de la Colectiv”. În condițiile în care arșii ar fi trebuit să fie izolați.
”Am văzut cîteva hîrtii care circulă în spital de la INML. Am senzația că unele familii au realizat ce se întîmplă și au început să solicite informații”
- Medic de la Spitalul de Arși
De partea oficială a lucrurilor, Adrian Stănculea, purtătorul de cuvînt al Spitalului de Arși, are propriile răspunsuri. ”Dar și întrebări pe care să văd dacă le veți suporta”.
INTERVIU ”Ani de zile au ars amărîții și nu ați întrebat de ei! Și la ei erau bacterii!”
- Pornind de la suprainfecții...
- Da, e adevărat. Știu ce vreți să întrebați. E adevărat că și în străinătate au plecat cu infecții. De pildă, ne-au sunat medici din Franța și ne-au întrebat: ”Voi cu ce tratați piocianicul?”. O făceau ca și noi, că tratamentul e la fel în toată lumea. Că la ei sînt alte condiții, da, așa e!
- Au fost cazuri de pacienți care au fost intubaţi prea tîrziu?
- Nu, dar am avut un caz deosebit, o fată. Zece pacienți, cazurile cele mai grave, s-au aflat la terapie intensivă, intubați. Alături, într-un salon de patru paturi, am avut cazuri cu arsuri măricele. Starea acestei fete a început să se degradeze sîmbătă seara și atunci am decis intubarea ei. La două minute după intubare a intrat în stop cardiac și timp de 45 de minute s-a încercat resuscitarea ei, dar fără nici un rezultat. Nu am înțeles de ce nu a răspuns resuscitării în condițiile în care era vorba de un pacient tînăr! Singura explicație este că a avut un cord afectat de cianurile din fum...
- E adevărat că spălați bolnavii cu apă de la robinet, fără nici un filtru?
- Da, așa e. Am încercat un sistem de filtre acum cîțiva ani, dar nu mai era debit la apă. Dar apa nu aduce pioceanicul! Și nici alți germeni. Noi la spălare nu-i dezinfectăm cu apă, ci cu betadină și alți dezinfectanți. Cu apa doar îndepărtăm mecanic resturile de pe piele. Sigur că ne-am dori un sistem de filtre personalizat, ne dorim și căzi în fiecare salon, aveam o investiție promisă de primăria Sectorului 1, dar s-a oprit în momentul în care a fost arestat Chiliman.
- Mulți medici din alte spitale s-au declarat uimiți de cazurile de la Colectiv. În ce a constat unicitatea acestora?
- Nu au fost aparte sau unice. Pentru noi, medicii de la Spitalul de Arși, singura diferență a constat în faptul că au sosit în același timp 15 cazuri de arși mari. Cazurile în sine nu au reprezentat pentru noi nimic deosebit. Colegii de la celelalte spitale, care nu s-au lovit cu cazuri de arși mari pentru că sînt direcționate către noi, au fost copleșiți de complexitatea arsurilor. Noi am tratat de-a lungul timpului și arsuri pe 85% din suprafața corpului.
- Ce vă supără în ceea ce se întîmplă?
- Mă bucur că ați pus problema. Așa, poate, vom fi auziți. Dar știți de ce nu interesează marii arși și ne-am trezit toți acum?
- De ce?
- Pentru că, în general, victimele provin din familii amărîte, genul de oameni cărora le arde casa de la încropeli. Cum vă sună asta?
- Ne sună adevărat.
100.000
de euro, în medie, este costul tratamentului unui mare ars în România, cost pe care îl decontează Casa de Asigurări de Sănătate către Spitalul de Arși
- Așa și e! Tratamentul durează 8-10 săptămîni, dintre care 2-3 la terapie intensivă. Asta dacă scapă. E chinuitor. Și nimeni nu întreabă nimic de acești oameni săraci. Acum ați sesizat că sînt bacterii. Bacterii erau și la cei de pînă la Coelctiv.
- Și la muncitorii arși la Brașov erau bacterii.
- Exact! Vreți adevărul? De ce sîntem bruscați că nu i-am trimis în străinătate pe răniții de la Colectiv, dar nu sîntem întrebați ce s-a întîmplat cu muncitoarea arsă la Brașov, la nici o săptămînă după incendiul din București?!
- Iar ce spuneți dvs. e că și acea femeie e tot pacient.
- Și ea, și cei 200 de mari arși pe care-i avem într-un an aici, în spital! Cine sînt eu să decid că un om de la Colectiv are dreptul să plece în străinătate, iar sutele de amărîți, de oameni săraci, arși într-un an de zile n-au acest drept?! Eu, conform legii, nu pot să scriu în formular să plece pentru că pot să-i ofer îngrijire aici. Aaa, că nu-i pot oferi îngrijire la nivel european, de acord.
- Transportul răniților cum a fost făcut?
- Al nostru sau al străinilor?
- Au venit și firme de afară, specializate?
- Cu toate echipamentele lor. Ne uitam la ei și ne cruceam. Întîi testau bolnavii pe aparatele lor, în spital.
- Și la transportul asigurat de noi?
- Stop. Întrebați-i pe alții despre transport! Eu tocmai am trecut de la erou la călău. Îmi ajunge. La aceste întrebări să răspundă domnul Arafat, au fost avioanele SMURD.
”Realizez că e riscant ce spun, dar ascultați-mă: de ce un om ars acum trei luni n-ar avea și el dreptul să fie tratat în străinătate, iar cei de la Colectiv au? Toți sînt pacienții noștri”
”Nu ne întrebați pe noi de ce s-a făcut centrul modern de arși nu aici, ci la Floreasca. Și nu ne întrebați pe noi de ce nu funcționează. Am văzut că acolo s-a luat o cameră hiperbarică. Am fost și noi întrebați dacă vrem una. Cu 300.000 de euro luăm ceva cu adevărat util, nu o cameră hiperbarică, care nu are nici un studiu serios medical în spate”
”Ca să vedeți cît înseamnă condițiile de spital nou, cel mai mare succes al Spitalului de Arși a fost atunci cînd i-am salvat pe toți cei 5 mineri arși la Petrila, în 2008. Au fost cazuri grave, dar au avut șansa să fie internați într-o secție de terapie intensivă modernizată, practic nouă, necontaminată cu bacterii”
- Adrian Stănculea, purtătorul de cuvînt al Spitalului de Arși
Guvernul Victor Ponta și-a asumat și a demisionat.
Dar bacteriile nu demisionează.
Ele sînt aici, cu noi, și, din cîte se pare, ne arată pe toți cu degetul.
PS: Muncitoarea a murit în Spitalul Județean Brașov.
sursa foto: Agerpres