ENEN

DNA pune sechestru pe averea șefilor de la Spitalul Floreasca, compania AirLiquide Vitalaire comunică Parchetului că ”Vom plăti toate prejudiciile!” și alte noutăți din investigațiile Gazetei

Articol publicat luni, 30 ianuarie 2017, 19:01

Ce se mai întâmplă în cele 9 cazuri care v-au stârnit interesul de la ”Colectiv” și până azi. Azi, primele 5 dintre ele

De Mirela Neag, Răzvan Luțac și Cătălin Tolontan


Pe 30 octombrie 2015, România este zguduită de tragedia de la ”Colectiv”.

Povestea celor 64 de tineri morți în urma incendiului provoacă o emoție care radiază și astăzi în profunzimea societății românești.

Mai mulți oameni optează să vorbească pentru Gazeta Sporturilor.

Redacția alege, la rându-i, să acopere o vreme nu doar investigații din sport, cele care reprezintă tradiția sa de două decenii, ci și în domeniul sănătății.

În cele 15 luni care trec, Gazeta publică mai multe cazuri.

Astăzi începem să le trecem în revistă.

Nu le rezumăm pas cu pas, cu toate lucrurile care s-au întâmplat, cu schimbările de legislație sau cu măsurile luate de autoritățile sanitare și de justiție. Articolul ar căpăta o întindere de necitit.

Societatea a generat schimbări.

Adevărul e că, în ciuda sentimentului legitim de nemulțumire, de la ”Colectiv” și până azi starea din spitalele din România s-a îmbunătățit.

Mai puțin decât merită și pacienții, și medicii, dar s-a îmbunătățit și e un proces care depinde de cetățeni și de atenția lor ca să poată continua.

Rostul articolului de azi e să vă ținem la curent cu derularea evenimentelor în cazuri pe care le urmăriți și care vă stârnesc interesul, revolta sau, deseori, implicarea.

PARTEA I

1 - Cazul unității moderne pentru Arși de la Spitalul Floreasca

Medicul Ioan Lascăr împreună cu alți 3 șefi din spital au bunurile sechestrate

17_agerpres_sectia arsi_microchirurgie plastica 2 noiembrie 2015 – primul episod.

Acesta este începutul investigațiilor Gazetei în sănătate.

La trei zile după incendiul de la ”Colectiv”, ziarul află că există în Spitalul de Urgență Floreasca o secție modernă de arși de două ori inaugurată, dar nefuncțională!

Publicul este șocat.

Managerul spitalului demisionează.

Ministrul Achimaș Cadariu începe un control, iar ministrul Vlad Voiculescu îl continuă.

În urma raportului Corpului de Control, Ministerul Sănătății înregistrează o premieră.

Pentru prima oară în România, ministerul cere anchetarea penală a unuia dintre numele uriașe ale medicinei noastre: Ioan Lascăr, șeful secției de chirurgie plastică de la ”Floreasca”.

DNA deschide dosar.

ULTIMELE DERULĂRI: În ianuarie 2017, Costin Dina, șeful Corpului de Control care a întocmit documentul de la ”Floreasca”, este zburat de noul ministru Florian Bodog.

Chiar a doua zi de la instalare!

Înainte să ajungă ministru, Bodog e secretar de stat și lucrează ani de zile în Ministerul Sănătății.

DNA pune sechestru, pentru recuperarea pagubelor, pe averea medicului Ioan Lascăr, a fostului manager al Spitalului Floreasca, Alexandru Radu Macovei, a șefilor biroului de achiziții, Marina-Magdalena Gontariu și Marian Mihăilă.

Sechestru au și reprezentanților Gemedica, Aurel Cătălin Galea și Andreea Maria Baytar, dar și asupra conturilor SC Gemedica.

2 - Cazul pacientului cu larve de la Spitalul de Arși

Moartea omului cu viermi: "Se așteaptă expertiza medico-⁠legală"

17_Viermi

14 iulie 2016 -⁠ primul episod.

Gazeta publică imagini din secția ATI a Spitalului de Arși din Capitală, cu un pacient ars pe ceafă și în urechea căruia colcăie viermi.

"Difuzați această filmare, în Spitalul de Arși mor oameni și ceva trebuie schimbat" este apelul medicului Camelia Roiu, care decidă să spună public că ea a făcut filmarea.

Purtător de cuvânt al unității și șef al secției ATI, de unde au apărut imaginile, doctorul Adrian Stănculea recunoaște veridicitatea filmării.

El adaugă că pacientul a murit, "dar nu din cauza viermilor".

Autoritățile reacționează în aceeași zi.

Se demarează o anchetă internă, DSP trimite o echipă în inspecție, Poliția Capitalei ajunge și ea la unitatea din Calea Griviței.

Parchetul de pe lângă Tribunalul București deschide, în aceeași zi, un dosar penal pentru moarte suspectă.

După ce conducerea spitalului e audiată la Poliție, iar infirmierele recunosc că "viermii apar vară de vară", secția ATI este închisă.

A doua zi, se arată că pacienții cu viermi erau infectați cu piocianic și klebsiella, două bacterii intraspitalicești extrem de periculoase.

Se ia decizia renovării secției ATI.

Acum e terminată și se așteaptă inaugurarea.

"Soluțiile oferite de Minister nu rezolvă problema mizeriei din Spitalul de Arși, ci reprezintă doar o cosmetizare a acesteia"
- Camelia Roiu, medic Spitalul de Arși, 19 iulie 2016

ULTIMELE DERULĂRI

Secția ATI este renovată fără să fie întreprinsă vreo procedură de decontaminare sau dezinfectare, iar Gazeta publică noi buletine de analize, care demonstrează că în pereți au rămas bacterii și ciuperci extrem de periculoase.

În acest moment, dosarul aflat la Parchetul de pe lângă Tribunal, în cadrul căruia s-a început urmărirea penală in rem, a depășit stadiul audierilor.

"Se așteaptă expertiza medico-legală", spune purtătorul de cuvânt al Parchetului, procurorul Simona Prescorniță.

3 - Cazul bebelușilor morți cu infecție la Suceava

Se finalizează audierile, începe expertiza

paparus_bebelus

2 septembrie 2016 -⁠ primul episod.

Gazeta publică buletine de analize după ce trei nou-născuți mor infectați cu bacterii intraspitalicești, între februarie și august 2016, la Spitalul Județean Suceava.

Numele lor: Vasile Haidamac (decedat pe 27 februarie, la două zile de la naștere), Teodor Alexandru Manea (stins pe 3 martie, la 15 zile de la naștere, caz prezentat și de Antena 3) și Lucas Paparuș (mort pe 17 august, la 10 zile de la naştere, caz abordat și de Obiectiv de Suceava).

Examenele bacteriologice cerute de părinți arată că aceștia au decedat infectați cu piocianic sau e-coli.

60%

din probele prelevate recoltate din Spitalul Județean Suceava au ieșit pozitive la piocianic, lucru confirmat de DSP chiar a doua zi, 3 septembrie

Directorul medical Tiberius Brădățan, cel care a răspuns că nu a încercat să ascundă bacteriile, ci a respectat "o procedură standard", își dă demisia.

Cazul este preluat de Parchetul de pe lângă Judecătoria Suceava.

Se deschide un dosar cu numărul 4276/P/2016, iar părinții bebelușilor morți sunt audiați.

Sunt acceptate probe și înscrisuri la dosar, printre care și documente publicate în Gazeta Sporturilor.

ULTIMELE DERULĂRI: Cazul ajunge la Inspectoratul Poliției Suceava, serviciul investigații criminale.

Prin purtătorul de cuvânt Ionuț Epureanu, IPJ comunică acum câteva zile că "există un dosar de ucidere din culpă, vizează 3 bebeluși decedați în condiții mai mult sau mai puțin suspecte și este deschis în luna octombrie 2016".

Deocamdată se află în stadiul audierilor.

După finalizarea acestora, se va trece la expertize.

"O să comunicăm publicului într-un timp rezonabil în ce stadiu se află dosarul. În prezent suntem într-o perioadă de centralizare și bilanț"
- Georgel Cîmpanu, purtător de cuvânt Parchetul Jud. Suceava

4 - Cazul multinaționalei AirLiquide-Vitalaire

AirLiquide Vitalaire către procurori: ”Suntem gata să achităm prejudiciul!”

17_rk_Vitalaire

21 noiembrie 2016 – primul episod.

Gazeta Sporturilor publică mărturii și documente din interiorul filialei din România a unui gigant internațional care distribuie tuburi de oxigen bolnavilor grav.

Documentele oferite de surse din companie arată că firma AirLiquide Vitalaire SRL România își acționează în judecată 3.000 de pacienți, unii dintre ei pe baza unei contabilități false.

1.500 

de persoane decedate au continuat să fie decontate de Vitalaire din banii bugetului de sănătate numai în ultimii doi ani!

De 6 ani, firma pune la plată oameni lipsiți de mijloace, din localități izolate, bolnavi terminal și familiile sărace ale acestora.

După apariția articolelor, se sesizează procurorii de la Tribunalul Iași.

Dar în dosar apare și un avocat.

E vorba de Dragoș Bobu din Iași, prietenul directorului general Lucian Bentu.

Și pentru că e cercetat și un avocat, dosarul ajunge la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Iași.

Procurorii încep cercetarea penală împotriva filialei din România a corporației cu sediul la Paris.

La rândul său, CNAS controlează și găsește numeroase fraude comise de Vitalaire.

ULTIMELE DERULĂRI: AirLiquide Vitalaire angajează filiala din București a casei de avocatură internațională Kinstellar.

De curând, AirLiquide Vitalaire transmite autorităților statului român, prin avocați, că: ”Vom coopera pe deplin și vom achita orice prejudiciu sau sechestru pe care Parchetul îl va stabili în acest caz!”.

5 - Cazul casei de bolnavi cu dizabilități de la Măciuca

Procurorii au început audierea angajaților

17_pacient

23 ianuarie 2017 – primul episod.

La Centrul Neuropsihiatric Măciuca, din Vâlcea, unde nu există niciun medic psihiatru la 50 de pacienți, bolnavii cu dizabilități psihice sunt legați de picioare cu chingi folosite la mărfurile din TIR-uri.

Asta se întâmplă pentru că infirmierii muncesc la casa managerului și n-au timp să se ocupe de bolnavi.

Ziarul publică fotografii și filme, făcute chiar de către angajați, din care se vede că managerul Sergiu Smărăndoiu aduce bolnavi să muncească la șantierul propriu.

Apar informații și despre șeful DGASPC Vâlcea, Nicolae Badea, care fondase un ONG pe aceeași activitate cu cea a direcției pe care o conduce.

CJ Vâlcea anunță că managerul Sergiu Smărăndoiu este demis, iar un alt angajat sancționat cu tăierea salariului.

ULTIMELE DERULĂRI

Ziarul află că, de fapt, managerul Smărăndoiu nu a fost îndepărtat din structurile direcției de protecție a copilului Vâlcea, ci doar mutat la un alt centru din județ, Băbeni, "unde nu va avea atribuții de conducere, supraveghere sau control".

Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, trimite Corpul de Control la Măciuca, iar Avocatul Poporului se autosesizează.

În același timp, Parchetul de pe lângă Judecătoria Bălcești deschide un dosar penal in rem. Sunt audiați deja o parte dintre angajați.

Sursele Gazetei, cele care au filmat și fotografiat bolnavii, acuză: "Încearcă să ne scoată drept vinovați, iar toți șefii să scape!".

Avocații ONG-ului Centrul de resurse juridice ajung și ei în centru ca să asigure asistența legală a celor care au nevoie de ea.  

Mâine vom publica partea a doua a ultimelor evoluții din anchetele GSP. Save

Episodul următor

Medicul Ioan Lascăr și managerul din 2013 a Spitalului Floreasca au fost trimiși în judecată în dosarul barocamerei